Au spart casa unui... poliţist!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Focuri de armă pentru prinderea unor hoţi

Au spart casa unui... poliţist!

Eveniment 01 Noiembrie 2012 / 00:00 1865 accesări

Poliţiştii constănţeni încearcă să dea de urma unor indivizi care, marţi seară, au jefuit o locuinţă din zona Tomis Nord, din Constanţa. Victimă le-a căzut chiar un om al legii. Odată cu trecerea la ora de iarnă, programul hoţilor s-a modificat şi, pentru că afară se întunecă mai devreme, şi ei acţionează mai devreme. Astfel, marţi seară, imediat după lăsarea întunericului, hoţii au ochit un apartament, despre ai cărui proprietari ştiau că nu sunt acasă şi şi-au pus planul în aplicare. Fără niciun pic de frică sau jenă, patru indivizi s-au urcat pe gratiile aflate la geamurile apartamentului de la parter, până au ajuns la apartamentul situat la etajul unu. Au scos plasa, au „operat termopanul” (geamul fiind închis! – n.r.) şi apoi au început ”cercetarea”. Ghinionul indivizilor a fost că au fost văzuţi de copiii vecinului de la parter chiar în timp ce le escaladau gratiile. Aceştia l-au sunat pe tatăl lor, care a sunat la 112 şi a ajuns în scurt timp acasă. În momentul în care a ajuns, omul a observat doi indivizi care alergau şi a pornit în urmărirea lor, însă nu a reuşit să îi prindă. Nu a ştiut faptul că, în casă, mai erau doi indivizi, care îşi continuau căutările.

REŢINUT Potrivit unor surse, cel mai probabil hoţii s-au speriat după ce în casă au găsit un tricou inscripţionat „Poliţia”, pe care l-au lăsat pe pat, după care s-au hotărât să abandoneze toate bunurile strânse între timp şi să plece. Ispita a fost prea mare şi înainte de a pleca au luat cu ei două bancnote de 50 de lei… lăsate la vedere. Hoţii au coborât pe unde au urcat, însă la adresa respectivă ajunsese deja şi poliţia. Oamenii legii au pornit în urmărirea suspecţilor şi, pentru a încerca să îi oprească, au tras patru focuri de armă în plan vertical. Poliţiştii nu au reuşit să prindă decât unul dintre suspecţi, care a fost identificat ca fiind Samiz Suliman, de 26 de ani, din localitatea constănţeană Cobadin. El a fost escortat la sediul secţiei pentru audieri, iar pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infarcţiunii de furt calificat. Cu toate că a fost prins în flagrant, Samiz Suliman nu a recunoscut acuzaţiile aduse. El a fost prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii au reuşit să îi identifice şi pe ceilalţi trei indivizi.

FURTURI FRECVENTE Oamenii din zonă spun că furturile din locuinţe sunt la ordinea zilei şi că hoţii nu se feresc de nimic. “Ţi-e frică să mai stai în casă, pentru că au intrat şi peste proprietari. Săptămâna trecută, au urcat tot pe gratiile de la parter şi i-a furat unui student 3.500 de euro, laptoul, i-au furat tot din casă. Acum două săptămâni, au spart apartamentul de la parter, însă nu au apucat să fure nimic. Frecvent sunt furturi în zonă”, a declarat Stana Tudose, administratora blocului.



12