Trei persoane au văzut moartea cu ochii sâmbătă seară, după ce au fost implicate într-un grav accident petrecut, în jurul orei 19.20, între localitățile Nicolae Bălcescu și Târgușor. Potrivit anchetatorilor, un tânăr, în vârstă de 29 de ani, a condus un autoturism pe Drumul Județean 222, dinspre comuna Mihail Kogălniceanu către Târgușor. În momentul în care a ajuns la trecerea la nivel cu calea ferată, prevăzută doar cu indicatoare, spun oamenii legii, acesta nu a oprit și a încercat să traverseze șinele. În clipele următoare, mașina a fost lovită în plin de un tren personal care circula către Tulcea...
Din fericire, cele trei persoane aflate la bordul autoturismului au scăpat cu răni ușoare în urma impactului. Victimele au fost transportate cu ambulanțele la spital. Potrivit Neptun TV, șoferul mașinii a declarat că motorul s-a oprit pur și simplu în momentul în care traversa șinele de cale ferată. Acesta a mai spus că nu a putut aproxima distanța la care se afla locomotiva din cauza unui vehicul care avea faza lungă pornită. Polițiștii continuă cercetările.
Amintim că, în urmă cu doar câteva zile, un alt accident feroviar a avut loc în municipiul Constanța. Un bărbat, în vârstă de 63 de ani, și-a pierdut viața pe data de 18 februarie după ce a fost lovit de tren în timp ce încerca să traverseze șinele de cale ferată. Tragedia a avut loc în cartierul Poarta 6. Martorii cumplitelor scene au apelat imediat linia unică 112 și au cerut ajutorul autorităților. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, dar, din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a salva viața victimei. Polițiștii de la Transporturi au pornit o anchetă pentru a elucida împrejurările exacte în care nenorocirea a avut loc.