Au venit certificatele de absolvire!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Au venit certificatele de absolvire!

Social 12 Iunie 2012 / 00:00 469 accesări

Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Constanţa a primit mult-aşteptatele certificate de absolvire care ar fi trebuit să sosească încă de acum două săptămâni. Cele 1.000 de tipizate provin din stocul agenţiei similare din Tulcea, după ce Ministerul Muncii a decis ca judeţele cu un surplus de certificate să le distribuie zonelor descoperite. Potrivit AJPIS Constanţa, numărul de certificate este insuficient pentru a acoperi nevoile furnizorilor de formare profesională până în momentul în care Ministerul Muncii va emite unele noi. Toată tevatura tipizatelor a pornit la începutul anului trecut, când fostele conduceri ale Ministerelor Educaţiei şi Muncii au ordonat Imprimeriei Naţionale să tipărească sute de mii de exemplare având sigla şi numele unei instituţii inexistente - de la 1 ianuarie 2011, Consiliul Naţional al Calificărilor şi al Formării Profesionale a Adulţilor a fost dizolvat şi înlocuit de Autoritatea Naţională pentru Calificări - o nouă insituţie, cu o nouă siglă, dar cu aceleaşi atribuţii. (O.M.)



12