Au votat la urna mobilă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Au votat la urna mobilă

Administrație 30 Iulie 2012 / 00:00 328 accesări

Printre sutele de mii de constănţeni şi turişti care şi-au exprimat, ieri, opţiunea electorală în cadrul referendumului pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, s-au numărat şi peste 350 de pacienţi ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa. Pe baza tabelelor cu numele şi adresele pacienţilor, transmise de conducerea SCJU secţiilor de votare, la patul bolnavilor a fost adusă urna mobilă. Urna a fost însoţită atât de membrii comisiei de votare, cât şi de doi agenţi de poliţie şi un observator, al căror rol a fost de-a asigura buna desfăşurare a procesului electoral. „De când ne-a anunţat că va veni urna m-am pregătit să votez. Este important să votăm şi să ne facem auziţi. Dacă noi nu ne spunem punctul de vedere, atunci riscăm să o facă alţii pentru noi”, a spus una dintre pacientele care au votat la urna mobilă, Floarea Nan, de 81 de ani. Chiar dacă interesul în rândul pacienţilor a fost mare, nu toţi şi-au putut exprima opţiunea electorală. Unul dintre pacienţi nu a putut participa la vot pentru că nu avea la el buletinul de identitate. De asemenea, au existat şi situaţii în care pacienţii au refuzat să voteze, sau pe care starea de sănătate i-a împiedicat să-şi exercite dreptul la vot.



12