Au vrut să fure seiful Universităţii “Ovidius”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Au vrut să fure seiful Universităţii “Ovidius”

Eveniment 21 Ianuarie 2011 / 00:00 1668 accesări

LOVITURĂ EŞUATĂ. Poliţiştii constănţeni se află pe urmele mai multor indivizi care, în noaptea de miercuri spre joi, au încercat să fure un seif din campusul Universităţii „Ovidius” Constanţa. Oamenii legii spun că hoţii au acţionat în jurul orelor 02.30. Aceştia au reuşit mai întâi să disloce grilajul de protecţie, după care au forţat fereastra din termopan a casieriei. În momentul în care au reuşit să o deschidă, sistemul de alarmă al clădirii s-a declanşat. Cu toate că ştiau că agenţii de pază ar putea interveni în orice moment, suspecţii nu s-au lăsat descurajaţi şi au continuat „operaţiunea”, încercând să smulgă seiful încastrat în podea. „Casa cu bani este fixată în podeaua din beton, aşa că nu au avut cum să o ia. Agenţii de pază ai Universităţii au reacţionat, aşa că hoţii au fugit fără să ia nimic. Clădirea campusului are camere de supraveghere montate pe exterior, dar indivizii au avut grijă să nu intre în raza lor”, a declarat Laurenţiu Sârbu, directorul general administrativ al Universităţii „Ovidius” Constanţa. Oamenii legii cred că hoţii aveau de gând să lege seiful cu o şufă de maşina pe care o parcaseră la câţiva metri de fereastra casieriei şi să o smulgă din podea. „Casa cu bani este lipită de un perete, aşa că nu au avut cum să lege nimic în jurul ei”, a adăugat Laurenţiu Sârbu.

CERC DE SUSPECŢI.• Criminaliştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au ridicat joi noapte probe din casierie, în speranţa că vor reuşi să-i identifice într-un timp cât mai scurt pe autorii tentativei de furt. Reprezentanţii Universităţii „Ovidius” spun că acest incident este un semnal de alarmă pe care nu îl vor ignora. „După ce s-a întâmplat, vom întări sistemul de securitate, pentru a ne păzi cât mai bine. Din fericire, hoţii au plecat cu mâna goală. Sper ca ei să fie prinşi în cel mai scurt timp cu putinţă”, a declarat rectorul Universităţii „Ovidius” Constanţa, prof. univ. dr. Victor Ciupină. Poliţiştii constănţeni au deja un cerc de suspecţi şi continuă cercetările pentru identificarea şi prinderea autorilor. Aceştia se vor alege cu dosare penale pentru comiterea infracţiunii de tentativă de furt calificat.

Taguri articol


12