Lucrătorii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa îi cercetează pe doi bărbaţi sub acuzaţiile de evaziune fiscală şi înşelăciune, după ce aceştia au „ţepuit” firmele la care lucrau. Potrivit anchetatorilor, Iulian Luchian, în vîrstă de 33 de ani, din comuna Topraisar, angajat al unui operator portuar, a acceptat să primească din partea lui Petre Florin Marinescu, de 29 de ani, din oraşul Paşcani, judeţul Iaşi, suma de 2.000 de lei pentru a înregistra fictiv în evidenţele depozitului recepţia a 42,827 metri cubi de cherestea. Luchian a luat de la complicele său avizul de însoţire a mărfii şi l-a înregistrat alături de alte documente, în vederea efectuării plăţilor comerciale. Afacerea urma să fie profitabilă pentru amîndoi: unul „încasa” 2.000 de lei mită, iar celălalt rămînea cu marfa, pe care o putea comercializa ulterior, scoţînd un profit frumuşel. Prin această manevră, Petre Florin Marinescu a indus în eroare şi firma expeditoare cu privire la predarea către destinatar a celor 42,827 metri cubi de cherestea pe care şi i-a însuşit cu ocazia transportului. Planul celor doi a fost dejucat de oamenii legii, care în prezent îi cercetează sub aspectul săvîrşirii infracţiunilor de luare şi dare de mită, înşelăciune şi evaziune fiscală.