O apariţie editorială extrem de importantă pentru Constanţa, şi nu numai, a avut loc sâmbătă seara, 9 martie 2019, în spaţiul generos al librăriei Cărtureşti de la City Park Mall. Sorin-Lucian Ionescu este autorul, iar cartea, o piesă de teatru, se intitulează “Audiţii de Purim”.

“Audiţii de Purim” este o paradigmă dură a prezentului, în care umorul are un tăiş dur, ce sapă adânc în fiinţa nutrită din cotidian, oricare ar fi aceasta. Romanul scriiturii este coerent, puternic, iar firul roşu narativ, extrem de logic, găzduind şi răsturnări de situaţie, în ciuda faptului că textul nu este foarte lung.

Piesa este o întreagă lume, un astăzi complex, în care, ne convinge dramaturgul, cu toţii avem rolurile potrivite. Aceste roluri însă, devin interşanjabile, în funcţie de realitatea raţională a fiecărui cititor/ spectator, iar râsul se încheie adesea cu o grimasă amară, în funcţie de cât este experimentat şi de cât înţelege fiecare cititor/ spectator.

Dacă am fi fost pe vremea comunismului, piesa ar fi fost interzisă, iar autorului i s-ar fi pregătit o lume întunecată, mică, jilavă, şi un viitor previzibil. Dacă am fi fost în Antichitate, Aristotel ar fi putut îmbogăţi definiţia comediei pe baza acestui text. Acum, la mai bine de două milenii distanţă nu ne rămâne decât să aplaudăm curajul de a aduce societatea în scenă, verosimil, cu tot ceea ce înseamnă ea: DNA, abuzuri, procurori, marii hăituiţi ai prezentului, politica, administraţia, socialul, vehemenţa şi limitarea acestuia, respectul şi lipsa respectului pentru valorile intrinseci culturale, democraţia şi haosul şi multe altele asemenea.

Sorin-Lucian Ionescu reuşeşte să demonstreze, încă o dată, că, în această realitate atât de complexă, dramaturgia este o voce puternică, iar dramaturgul, distinsul ei orator. Acesta este, în fapt, şi rolul teatrului: de a-şi confrunta publicul cu realităţile pe care poate că le ignoră, nu le înţelege, nu-i convin, se lasă manipulat de ele din cauza micimii bagajului cultural etc.

Şi asta face Sorin-Lucian Ionescu: un soi de dramaturgie jurnalistică, o tribună la care evoluează un teatru de umbre, transparent, vizibil şi accesibil pentru toată lumea.

Genul acesta de texte acoperă un mare gol în dramaturgia, de fapt, din literatura actuală, căci este mai uşor să scrii despre „Ramona“, decât să înţelegi profund şi să te raportezi cultural la realitate. Iar Sorin este unul dintre puţinii dramaturgi care ştie cum să transpună realitatea în scenă, cât anume să o cosmetizeze, cum să-şi construiască dinamica dramatică şi cum să detalizeze didascaliile, impunându-şi textul ca un tot scenic perfect.

Îi dorim cât mai multe recidive de acest gen şi… pe cât de curând, poate o montare a acestui text pe scena constănţeană!