Aura Vasile îi cere demisia lui Botiş

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PSD

Aura Vasile îi cere demisia lui Botiş

Politică 15 Aprilie 2011 / 00:00 571 accesări

Deputatul PSD Aura Vasile îi solicită demisia ministrului Muncii, Ioan Botiş, care „transformă angajaţii în sclavi pe plantaţie” prin noul Cod al Muncii. „Prin Codul Muncii se dau angajatorului puteri pe care nu le are în nicio ţară civilizată, creând premisele unor abuzuri care nu se vor lăsa mult aşteptate. Astfel, profesorii şi medicii, categoriile cu unele dintre cele mai mari responsabilităţi având în vedere faptul că ne lăsăm copiii şi respectiv sănătatea pe mâna lor, sunt astăzi duşi la limita cea mai de jos a subzistenţei. Ca şi cum asta nu ar fi suficient, se interzic prin ordonanţe majorările salariale ale profesorilor, dorindu-se probabil chiar dispariţia acestei meserii”, a spus Aura Vasile. Ea îl acuză pe Botiş că descurajează întemeierea familiilor. „Puterea portocalie a considerat că o generaţie nouă nu are de ce să fie încurajată să apară. Aşa încât a considerat de cuviinţă nu numai să suspende acordarea sprijinului financiar pentru căsătorie, ci şi prima de naştere şi ajutorul de trusou. Desigur, în concepţia lor, nu ar avea sens să se încurajeze conceptul de familie sau naşterea copiilor, copii care s-ar „îmbuiba” din banii publici, cu alocaţii „nesimţite”, bani de trusou sau cheltuieli de naştere din bugetul Ministerului Sănătăţii! Totul pentru a nu cădea în dizgraţia lui Zeus, căci dacă el a spus că suntem o „ţară de mămicuţe şi bebeluşi”, trebuie să rezolvăm această problemă”, a spus Vasile.



12