Moment important pentru universitățile ”Ovidius” și ”Andrei Șaguna” din Constanța. Cele două instituții tomitane sunt și cele care au elaborat actul constitutiv al Asociației Universităților din Balcani. În acest sens, o delegaţie formată din ...
Noul an universitar vine cu noutăți în ceea ce privește funcționarea instituțiilor de învățământ superior. Dacă, până acum, în cadrul universităților funcționau colegii unde admiterea era condiționată de diploma de Bacalaureat, începând cu anul 2014 - 2015, acest ...
Asistenta acuzată că nu l-a resuscitat pe bărbatul căzut la pământ, sâmbătă seara, pe faleza din staţiunea Mamaia și-a dat demisia. Explicația cadrului medical a fost aceea că, după ce a ajuns la locul incidentului, unul dintre martori i-ar fi spus că bărbatul este deja mort de o oră, motiv ...
Asistenta acuzată că nu l-a resuscitat pe bărbatul căzut la pământ sâmbătă seara pe faleza din staţiunea Mamaia și-a dat demisia. Explicația cadrului medical a fost aceea că, după ce a ajuns la locul incidentului, unul dintre martori i-ar fi spus că bărbatul este deja mort de o oră, motiv ...
Preşedintele Universităţii „Andrei Șaguna” din Constanţa (UAS), prof. univ. dr. Aurel Papari, şi preşedintele Universităţii Europene din Tirana (UET), profesor univ. dr. Adrian Civici, au semnat, la Tirana, un Protocol de colaborare între cele două instituţii, pentru derularea unui program ...
În zilele de 9-11 iulie 2014, o delegaţie a Universităţii „Andrei Şaguna” (UAS), condusă de preşedintele Universităţii, prof. univ. dr. Aurel Papari, participă la cel de-al 7-lea Forum internaţional „Shanghai International Library Forum” (SILF 2014) (Forumul Internaţional al ...
Ospitalitatea turcilor este de notorietate şi nu poate fi tăgăduită. Ea este şi mai evidentă în perioada postului de Ramazan, atunci când, la apusul soarelui, musulmanii de pretutindeni se reunesc cu cei dragi - familie, prieteni - şi, uneori, cu oaspeţi de altă religie şi iau împreună cina de iftar ...
Universitățile sunt tot mai preocupate de asigurarea integrării studenților și absolvenților pe piața muncii, mai ales că UE oferă fonduri pentru proiecte care să sprijine tranziția de la școală la viața activă. Un proiect care să implice studenți, profesori și ...
Conducerea Universităţii „Andrei Şaguna” din Constanţa a acordat, ieri, titlul de Doctor Honoris Causa filosofului român Angela Botez, o personalitate complexă, dinamică, ce a îmbinat în opera sa raţiunea de tip ştiinţific a cercetătorului şi sensibilitatea artistului. Evenimentul a avut loc ...
Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa a găzduit, luni, Forumul Educaţional Magister, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Casa Corpului Didactic, SIVECO România şi Editura Niculescu. Forumul a fost dedicat profesorilor de limba şi literatura română şi celor de ...
Istorici din Turcia s-au întâlnit, ieri, cu colegii lor de la Universitatea „Ovidius”, pentru a aduce în prim-plan moştenirea otomană din România, vizibilă prin edificii religioase sau prin alte monumente arhitectonice care continuă să dăinuie. Conferinţa cu titlul „Moştenirea otomană ...
„Primăvara comunitară” a fost sărbătorită ieri, la Constanţa, cu muzică şi dansuri tradiţionale, dar şi cu un concert simfonic extraordinar, susţinut de una dintre cele mai mari orchestre din Turcia, Orchestra Simfonică a Conservatorului de Stat „Balkan” din cadrul Universităţii ...
Numeroşi studenţi şi profesori ai Universităţii „Andrei Şaguna” au asistat, vineri după-amiază, la Gala Filmului Turc. Evenimentul desfăşurat în Aula Magna a universităţii s-a bucurat de un succes deosebit, cei prezenţi urmărind pelicula „Dragostea adoră coincidenţele”, un ...
Universitatea „Andrei Şaguna” în colaborare cu Centrul Cultural „Yunus Emre” Constanţa şi Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa organizează, astăzi, primele ore de limba turcă, parte a unui curs gândit de mai multă vreme de iniţiatori. Festivitatea de deschidere a ...
Constanţa are oficial, începând de ieri, trei „Cavaleri” decoraţi de Preşedinţie cu ordinul „Meritul cultural” pentru realizări deosebite în domeniul artei. Este vorba despre un compozitor, conf. univ. dr. Dumitru Lupu, un actor şi regizor devotat, director al Festivalului Naţional ...
Constanţa are oficial, începând de ieri, trei „Cavaleri” decoraţi de Preşedinţie cu ordinul „Meritul cultural” pentru realizări deosebite în domeniul artei. Este vorba despre un compozitor, conf. univ. dr. Dumitru Lupu, un actor şi regizor devotat, director al Festivalului Naţional ...