Selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, a anunţat numele celor 20 de jucători convocaţi pentru meciul amical România - Trinidad&Tobago, programat marţi, de la ora 20.45, pe Arena Naţională. Printre aceştia se numără şi Aurelian Chiţu, mijlocaşul Viitorului Constanţa fiind la a doua acţiune în tricoul primei reprezentative, după cantonamentul efectuat la începutul acestui an în Spania, când tricolorii au întâlnit Polonia şi Australia.
Lotul este următorul: Lobonţ (AS Roma), S. Lung jr. (Astra Giurgiu) - portari; Măţel (Astra), Luchin, Dr. Grigore (ambii Dinamo Bucureşti), V. Găman (Astra), D. Goian (Spezia Calcio), Raţ (West Ham United), Al. Vlad (Pandurii Tg. Jiu) - fundaşi; Torje (Granada), A. Chiţu (FC Viitorul Constanţa), C. Lazăr (PAOK Salonic), D. Nistor (Pandurii), Hoban (Petrolul Ploieşti), N. Grigore (Rapid Bucureşti), Maxim (VfB Stuttgart), Stoian (Chievo) - mijlocaşi; Grozav (Petrolul), B. Stancu (Orduspor), Marica (Schalke ’04 Gelsenkirchen) - atacanţi. Jucătorii s-au reunit ieri la Centrul Tehnic Naţional al FRF de la Mogoşoaia, cu excepţia celor de la Petrolul, care se vor prezenta la lot după disputarea finalei Cupei României, programată sâmbătă,, în timp ce Torje şi Maxim vor veni după meciurile contând pentru ultima etapă din Primera Division, respectiv finala Cupei Germaniei. Convocat iniţial, Gabriel Tamaş (West Bromwich Albion) a fost înlocuit de Dragoş Grigore, după ce a provocat un scandul vineri dimineaţă, în Bucureşti. Tamaş a fost dus la audieri, vineri, de poliţiştii Secţiei 1, după ce ar fi spart un geam de la un bloc, fiind încătuşat, deoarece era extrem de agitat.