O legendă pe cale să devină realitate. ExploratoriI ruşi nu exclud să fi descoperit legendarul ”aur al amiralului Kolceak”, după ce au observat obiecte lucioase, cu aspectul unor lingouri din aur, pe fundul lacului Baikal, în cursul scufundărilor efectuate cu submarinul Mir-21, într-o expediţie ştiinţifică. Presupusa comoară s-ar afla în dreptul kilometrului 81 al căii ferate Krugobaikalski. Anul trecut au fost găsite rămăşiţele unui vagon de tren din perioada războiului civil. Oamenii de ştiinţă nu au putut să-şi ducă la bun sfârşit cercetările atunci, din cauza deteriorării condiţiilor meteorologice. Membrii expediţiei speră ca de data aceasta să aibă mai mult noroc şi să poată aduce la suprafaţă presupusele lingouri din aur. În timpul războiului civil din Rusia, de teama unei ofensive germane, Guvernul bolşevic decisese să depoziteze jumătate din rezervele de aur ale Imperiului Rus în subsolul Băncii din Kazan. În august 1918, oraşul a fost cucerit de forţele amiralului Kolceak, unul dintre liderii Ruşilor Albi, care au confiscat aurul imperial. Potrivit legendei, ”aurul lui Kolceak” ar fi căzut în lacul Baikal, după deraierea garniturii de tren care îl transporta. Potrivit altor cercetători, ”aurul lui Kolceak” s-ar afla demult în bănci din Marea Britanie şi Japonia.

Un luptător de origine română. Amiralul Aleksandr Kolceak s-a născut pe 16 noiembrie 1874, la Sankt Petersburg, într-o proeminentă familie cu descendenţă militară, de origine română. Strămoşul său este mercenarul Iliaş Colceag, care în secolul al XVlll-lea şi-a oferit serviciile Imperiului rus. A fost comandant de navă, explorator şi membru al Societăţii Geografice, participând la două expediţii arctice, care i-au adus pe lângă porecla Kolceak Polarul şi numirea unei insule cu numele său, până în anii ’30. După Revoluţia din 1918 s-a aflat în tabăra Ruşilor Albi şi a încercat să îi oprească pe bolşevici să preia puterea. Când a aflat despre detronarea împăratului Nicolae al ll-lea şi ieşirea Rusiei din război, s-a oferit să se înroleze în armata britanică, pentru a continua lupta împotriva Germaniei. Iniţial, britanicii au vrut să îi accepte oferta şi să-l trimită pe frontul din Mesopotamia, Irakul de azi, dar în cele din urmă s-a considerat că va fi mai util dacă va încerca să convingă noul regim să reintre în război. Deşi neîncrezător, a acceptat, dar când a devenit clar că bolşevicii vor să preia puterea şi să instituie un regim unic, a mobilizat armata şi s-a declanşat războiul civil. Şi-a asumat prerogativele de Conducător Unic şi a primit ajutor internaţional, pentru a ţine piept Furiei Roşii, însă iarna grea, o epidemie de tifos şi problemele de aprovizionare cu muniţie i-au zădărnicit, rând pe rând, lupta. Pe 4 ianuarie 1920 a demisionat din funcţie la Irkuţk, iar pe 20 ianuarie a fost predat Comitetului Bolşevic care a decis condamnarea şi execuţia sa, o zi mai târziu, alături de Viktor Pepeliaiev, care ocupa funcţia de prim-ministru. Rămăşiţele lor au fost aruncate în râul Angara.

O figură controversată. Cărţile de istorie sovietice îl tratează ca pe un trădător, ca pe o figură care a încercat să se opună schimbărilor măreţe. Cu ceva mai multă detaşare, se poate spune că, în calitate de lider suprem al Ruşilor Albi, nu a reuşit să elaboreze o strategie de luptă prin care să coordoneze efectivele conduse de generalii Yudenich sau Denikin şi a pierdut ocazia istorică de a-şi conduce ţara spre un regim democratic. Nu a reuşit nici să convingă ţările vecine, Finlanda, ţările baltice şi Polonia, să participe la ofensiva împotriva bolşevicilor. Amiralul Kolceak rămâne o figură controversată şi în prezent. Mişcarea pentru Credinţă şi pentru Patrie încearcă din anii ’90 să îl reabiliteze postum. În 2004, Curtea Constituţională a Rusiei a decis retrimiterea cazului la o instanţă militară. În aşteptarea unei decizii, monumente în onoarea amiralului Kolceak au fost ridicate la Sankt Petersburg şi Irkuţk, în ciuda obiecţiilor comuniştilor şi a veteranilor Armatei Roşii.