Salvarea financiară. Cu 155 de voturi pentru, parlamentarii greci au adoptat, ieri, programul planului de austeritate pe cinci ani solicitat de UE şi FMI pentru deblocarea ultimei tranşe din ajutorul financiar. Adoptarea acestui al doilea text legislativ înlătură cel puţin temporar pericolul intrării ţării în încetare de plăţi, care ar fi riscat să arunce în aer Zona euro. Oficialii europeni Jose Manuel Barroso, respectiv Herman Van Rompuy au salutat rezultatul drept „un vot de responsabilitate naţională”. Şi cancelarul german Angela Merkel, a cărei ţară este cel mai mare creditor al Greciei, a declarat că votul reprezintă o importantă pentru stabilitatea Zonei euro, în ansamblu. După ce a fost felicitat de statele europene pentru adoptarea primei legi a austerităţii, ministrul elen de Finanţe Evangelos Venizelos a pus piciorul în prag, ieri. Acesta a precizat că Grecia are în continuare de dus o luptă dificilă pentru a-şi asigura salvarea financiară şi a cerut depăşirea obstacolelor ridicate de anumite ţări membre, precum Finlanda, care cer garanţii dincolo de cele pe care oficialii de la Atena le consideră compatibile cu regulile europene.
Măsurile prezentate Parlamentului prevăd economii de 28,4 miliarde de euro şi privatizări masive, ce urmează să aducă la bugetul statului 50 de miliarde de euro până în 2015. Proiectul este contestat, însă, de sindicate, care au lansat de marţi o grevă de 48 de ore, după luni în care veniturile au fost reduse şi în care rata şomajului a ajuns la peste 16%. Nu este de mirare că la Atena, nu se simte uşurarea Europei. Străzile din Atena continuau să fie sufocate de un blocaj poliţienesc, după ciocniri între grupuri de tineri cagulaţi şi forţele de ordine, soldate cu peste 200 de spitalizări. Potrivit unor informaţii neoficiale, circa 500 de protestatari ar fi avut nevoie de îngrijiri medicale. În piaţa centrală Syntagma, aerul continua să fie sufocant ieri după-amiază, încă încărcat de gazul iritant utilizat masiv de poliţie împotriva demonstranţilor, şi despre care Amnesty International susţine că a fost folosit excesiv. Cel puţin 40 de poliţişti au fost răniţi, în ciocnirile înregistrate în faţa Parlamentului. Guvernul elen a demarat o anchetă.
Risipă pe bani publici. Cauzele care stau la baza situaţiei financiare precare în care se află Grecia sunt diverse. De exemplu, călătoria cu metroul e gratis. Metroul din Atena este o plăcere. Are aer condiţionat, cu plasme ce întreţin buna dispoziţie a pasagerilor, iar trenurile vin şi pleacă întotdeauna la timp. Şi totul e gratis pentru toţi cei cinci milioane de locuitori ai capitalei Atena. Statul pierde din evaziune, anual, peste 1,6 miliarde de euro şi s-a ajuns la situaţia halucinantă de a urmări din elicopter cine nu îşi declară piscinele ca să evite plata impozitelor. “O cultură a lăcomiei, a evaziunii şi a risipei scandaloase”, au caracterizat ziariştii britanici principala cauză care a dus la dezastrul financiar din Grecia.