ANALIZA… PRUDENTĂ Consilierul de stat al premierului, Andreea Paul, a făcut o analiză a situaţiei actuale pe plan economic. Ea arată că pe ordinea de zi în statele europene se află cuvântul austeritate, însă, în România, acesta a fost înlocuit cu principiul prudenţei, probabil în încercarea de a mai spăla eticheta de măcelar de pe fruntea PDL: \"Putem spune că am fost cu un pas înaintea lor în ceea ce priveşte adoptarea de măsuri necesare, cu adevărat dure, de reechilibrare a fundamentelor economice, a datoriilor cu care trăim şi a priorităţilor bugetare. Grecia reduce salariul minim pe economie cu 22%, şi chiar cu 32%, în cazul tinerilor cu vârsta până în 25 ani. Pensiile sunt îngheţate, iar cele acoperite din fonduri speciale se diminuează cu 10% pentru pensiile între 200 şi 250 euro, 15% pentru pensiile între 250 şi 300 euro şi cu 20% pentru pensiile de peste 300 euro\".
EXEMPLUL ALTOR STATE Pe de altă parte, Andreea Paul reaminteşte că în Grecia salariile din sectorul public sunt îngheţate în anul 2012, se elimină sporurile pentru familiile cu cel puţin patru copii care au un venit anual mai mare de 40.000 euro. Pentru a convinge, ea dă şi exemplul Spaniei şi Portugaliei care au îngheţat salariile funcţionarilor publici în anul 2012. În Portugalia, ea spune că pensiile sunt îngheţate, cu excepţia celor minime şi a pensiilor speciale din activităţi agricole. În vederea creşterii veniturilor, Portugalia a crescut cotele speciale de TVA la anumite articole (cota standard de TVA fiind de 23%), ca de exemplu la mezeluri şi băuturi răcoritoare. Impozitarea veniturilor din capital (dobânzi, dividende) a crescut de la 20% la 25%. Analiza ei cuprinde şi Italia, unde creşterea veniturilor reprezintă circa două treimi din resursele pachetului de măsuri anticriză al Guvernului Monti. Ea arată că bunurile de lux, cum e cazul autoturismelor cu capacitate cilindrică mare, bărci, avioane şi elicoptere private, sunt impozitate, iar salariile şi pensiile mai mari decât triplul pensiei minime (de circa 1.400 euro) sunt îngheţate. Exact la capitolul cuantumuri a omis Andreea Paul să intre în amănunte… De ce? Pentru că în toate statele enumerate salariul minim pe economie este de cel puţin trei ori mai mare decât în România... Adică ceilalţi au de unde să taie!