Preşedintele Federaţiei Australiene de Fotbal, John O'Neill, a afirmat ieri că a primit mai multe candidaturi din partea unor antrenori care doresc să preia conducerea naţionalei, dar a precizat că va alege un tehnician de nivel înalt. Actualul selecţioner, Guus Hiddink, care a condus deja Australia în optimile Campionatului Mondial, a decis să părăsească acest post după turneul final din Germania, pentru a se ocupa de naţionala Rusiei. "Antrenori foarte importanţi şi-au manifestat interesul după ce am sosit aici în Germania. Nu era cazul în urmă cu un an", a explicat O'Neill, care a precizat că acest lucru se datorează parcursului Australiei la această ediţie a CM.
"Cine contestă faptul că sîntem printre cele mai bune 16 echipe din lume? Noi am învins Japonia (n.r. - 3-1), care este numărul 18 mondial, am remizat cu Croaţia (n.r. - 2-2), numărul 23, şi am fost aproape de a termina la egalitate cu Brazilia (n.r. - 0-2), care este numărul 1 mondial. Avem nevoie de un nou Guus Hiddink. Vrem pe cineva care doreşte cu adevărat acest post nu pe cineva care crede că vine aici să se pensioneze", a spus O'Neill. Secundul lui Hiddink, Graham Arnold, rămîne sub contract pînă în 2008, cînd va conduce Australia la Jocurile Olimpice de la Beijing. El va asigura interimatul pînă la numirea unui antrenor.