Australieni păcăliţi online

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Australieni păcăliţi online

Eveniment 16 Iulie 2012 / 00:00 670 accesări

Judecătoria Constanţa a admis, la sfârşitul săptămânii trecute, propunerea procurorilor de a prelungi cu 30 de zile măsura arestării preventive a lui Liviu Stoicescu, de 33 ani, din Constanţa, acuzat de înşelăciune şi uz de fals. Amintim că tânărul este acuzat că a păcălit doi cetăţeni australieni în urma unor tranzacţii online. Anchetatorii au stabilit că, pe 15 iulie 2011, Stoicescu a postat un anunţ de vânzare a unei camere foto pe un site şi a reuşit să convingă un cetăţean australian să-i trimită 3.500 de euro într-un cont bancar deschis de Stoicescu cu acte de identitate false. Victima le-a spus oamenilor legii că Stoicescu nu i-a livrat camera foto. Cea de-a doua victimă, tot cetăţean australian, i-a virat în cont lui Stoicescu 11.000 de dolari. În schimbul acestei sume, cetăţeanului australian urma să primească un aparat de fotocopiere, lucru care nu s-a întâmplat. (C.C.)



12