Austriecii oferă servicii informatice de 22 milioane de euro ANOFM

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Austriecii oferă servicii informatice de 22 milioane de euro ANOFM

Politică 08 Ianuarie 2009 / 00:00 502 accesări

O firmă austriacă a cîştigat un contract pe cinci ani, în valoare de 22,4 milioane de euro, pentru furnizarea de servicii informatice specializate Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Atribuirea contractului s-a făcut prin licitaţie deschisă, după ce firma din Viena a prezentat cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic. Reprezentanţii ANOFM susţin că valoarea iniţială a contractului a fost de 23,8 milioane de euro, cu TVA inclus, şi vizează încredinţarea spre administrare a infrastructurii proprii şi furnizarea de servicii informatice suport instituţiei şi agenţiilor subordonate din ţară. Practic, firma cîştigătoare, Arbeitsmarktservice Betriebs GmbH, trebuie să asigure servicii informatice profesionale, servicii de ajutor pentru utilizatori, servicii de dezvoltare software, servicii de asistenţă informatică şi servicii de reţele la mare distanţă. Potrivit ANOFM, contractul nu intră sub incidenţa acordului privind contractele de achiziţii publice, însă poate fi subcontractat în proporţie de 50%. Subcontractanţii sînt societăţile Omnilogic (12,68%), Siveco România (6,77%), Oracle România (2,41%), MBL Computers (13,02%), IBM România (3,54%) şi SVF - Management Prod Serv (3,68%).

Taguri articol


12