Autobetonieră răsturnată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Autobetonieră răsturnată

Eveniment 12 August 2011 / 00:00 1239 accesări

MASTODONT RĂSTURNAT. Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Constanţa, a fost rănit ieri după-amiază, într-un accident rutier petrecut în apropierea Penitenciarului de Maximă Siguranţă Poarta Albă. Oamenii legii spun că Gheorghe Dumitru a condus o autobetonieră, cu numărul CJ 29 PSC, pe Drumul Judeţean 228, dinspre Ovidiu către Medgidia. La un moment dat, spun anchetatorii, acesta a pierdut controlul direcţiei, a pătruns pe contrasens, fiind foarte aproape de a lovi frontal un autoturism marca Volkswagen, după care s-a răsturnat pe marginea şoselei, conducătorul auto rămânând blocat în cabina distrusă. „Am văzut că intră în balans şi că pătrunde pe contrasens. Norocul nostru a fost că am avut suficientă prezenţă de spirit pentru a trage dreapta de volan. Am ieşit în câmp, dar am reuşit să evit impactul. Dacă ne lovea, nu ştiu ce se alegea de noi...”, a declarat şoferul Volkswagen-ului. Din fericire, nici el, nici pasagerii aflaţi la bordul autoturismului nu au fost răniţi. La locul coliziunii au sosit în scurt timp două ambulanţe SMURD şi echipajele de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”.

MISIUNE DIFICILĂ. Pompierii militari s-au chinuit mai bine de o oră să-l elibereze pe şoferul autobetonierei dintre fiarele contorsionate. „A fost o misiune extrem de dificilă, pentru că toată greutatea autovehiculului apăsa peste conducătorul auto”, a declarat cpt. Lucian Crăciun, din cadrul ISU „Dobrogea”. În cele din urmă, autorităţile au cerut sprijinul şoferului unui buldoexcavator, care a reuşit să ridice cabina autobetonierei suficient de mult pentru ca pompierii să-l poată scoate pe şofer. Acesta a fost urcat imediat în ambulanţă şi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. „Pacientul este conştient şi stabil. Acesta prezintă leziuni în zona membrelor superioare şi inferioare”, a declarat dr. Alexandra Cojocaru, medic SMURD. Poliţiştii care au efectuat cercetări cred că accidentul ar fi putut fi provocat de o defecţiune tehnică. „Din primele cercetări a reieşit faptul că unul dintre pneurile autobetonierei a explodat. După acest incident, autovehiculul a intrat în balans şi a părăsit carosabilul”, a declarat insp. Gabriel Stupu, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa. Oamenii legii continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul rutier.



12