Autobuze electrice la Constanța: intenție reală sau fumigenă de campanie?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
MDRAP a lansat licitația. Mai departe... să sperăm!

Autobuze electrice la Constanța: intenție reală sau fumigenă de campanie?

Administrație 20 Ianuarie 2019 / 17:52 3427 accesări

Pentru că tot se apropie anul 2020, când vor avea loc atât alegeri locale, cât și parlamentare, lucrurile încep să se miște cu repeziciune în ceea ce privește transportul în comun din Constanța, dar și din alte orașe mari. Asta se întâmplă, bineînțeles, după ce foarte multă lume și-a pierdut răbdarea cu vechile mijloace de transport în comun, depășite tehnic. De curând, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a publicat un anunţ în SEAP-SICAP pentru achiziţia a 51 de autobuze electrice de 12 metri destinate transportul public urban, pentru oraşele Alba Iulia, Buzău, Constanţa, Ploieşti, cu o valoare de aproximativ 141 de milioane de lei. Pe lângă acestea, ministerul mai vrea să achiziţioneze, prin licitaţie deschisă, 15 staţii de încărcare rapidă şi 51 staţii de încărcare lentă în Alba Iulia, Buzău, Constanţa şi Ploieşti.

NOI AUTOBUZE ȘI LA CONSTANȚA

Dintre cele 51 de autobuze ce vor fi achiziționate prin intermediul MDRAP, 20 vor reveni municipiului Constanța, mai exact viitoarei companii CT BUS, care va lua locul RATC. Totodată, vor fi achiziționate cinci stații de încărcare rapidă și alte 20 de stații de încărcare lentă. Valoarea totală a acestora este de 55 de milioane de lei. Autobuzele electrice vor fi de tip solo, cu planşeu jos şi vor avea facilităţi pentru accesul nelimitat al persoanelor cu mobilitate redusă (rampă-kneeling). Totodată, alte 21 de autobuze electrice de 10 metri vor fi achiziționate printr-o altă licitație, în colaborare cu Ministerul Mediului. Amintim că, la sfârșitul luniii iulie 2018 a fost aprobată o hotărâre prin care Constanța a fost angrenată într-un proiect prin care va achiziționa 41 de autobuze electrice, cu ajutorul Guvernului României. Acestea se vor adăuga celorlalte104 mijloace de transport în comun cu motorizare Diesel Euro 6, cumpărate prin intermediul unui împrumut de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Primele 40 de autobuze din această serie au fost puse în circulație la începutul acestui an, urmând ca, până la jumătatea lui iunie, să fie puse în circulație și celelalte 64. Sigur, așa ne-au promis autoritățile locale care, din păcate, nu prea au dat dovadă de seriozitate în acest sens, în ultimii 3 ani. Spunem asta pentru că, la sfârșitul lui 2016, când Primăria Constanța a contractat împrumutul de 100 de milioane de lei de la BERD, primarul Decebal Făgădău promitea că, până în 2018, municipalitatea va avea o nouă companie de transport ce va lua locul RATC și va opera un parc auto nou-nouț. Evident, acest lucru nu s-a întâmplat nici acum. Din fericire, vine sfântul an electoral 2020, ceea ce ne dă speranța că lucrurile vor fi în regulă.



12