Turiştii care vin în vacanţă la malul mării, dar şi constănţenii se vor putea plimba, din nou, cu autobuzele etajate. Conducerea RATC a decis reintroducerea în circulaţie, în municipiul Constanţa şi în staţiunea Mamaia, a autobuzelor. Maşinile circulă începând de astăzi. „Pentru început vor fi pe traseu doar patru din cele şase maşini. Acestea vor circula din jumătate în jumătate de oră. Preţul unei legitimaţii de călătorie va fi de 4 lei, acestea putând fi achiziţionate de la taxatorii din autovehicule”, a declarat directorul RATC, Dumitru Coiciu. Toate cele şase autovehicule se vor afla pe străzile municipiului Constanţa începând cu 1 iulie. Mijloacele de transport vor pleca din faţa Gării Constanţa şi vor circula pe traseul Gară - staţiunea Mamaia şi retur şi vor avea un program de funcţionare zilnic, între orele 9.30 - 20.00. Până acum autobuzele etajate au mai circulat pe perioada weekend-urilor, când numărul de turişti era în creştere. (A.J.)