Autocamionetă furată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Autocamionetă furată

Eveniment 15 Noiembrie 2012 / 00:00 682 accesări

Poliţiştii de frontieră au descoperit, marţi, o autocamionetă care figura ca fiind furată din Italia. Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că, în jurul orei 06.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Negru Vodă au efectuat un control asupra unei autocamionete marca Iveco, înmatriculată în Italia, în care se aflau doi cetăţeni români domiciliaţi în judeţul Suceava. În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit că autocamioneta figura ca fiind furată din Italia din 29 august 2011. În timpul audierilor, unul dintre bărbaţi a declarat că a cumpărat autocamioneta anul acesta de la un cetăţean italian fără să ştie că este furată. Autocamioneta în valoare de 25.000 lei a fost ridicată în vederea indisponibilizării. În cauză au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt. (F.C.)



12