„Autograf” Nicolae Grigorescu, la redeschiderea Muzeului de Artă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sub semnul maestrului

„Autograf” Nicolae Grigorescu, la redeschiderea Muzeului de Artă

Eveniment 04 Aprilie 2015 / 00:00 5370 accesări

Din 1961, de când a fost deschis într-o clădire improprie pentru un muzeu - în zona peninsulară, pe strada Muzeelor -, şi până în prezent, Muzeul de Artă a cunoscut o evoluție impresionantă. În prezent, instituția numără în colecțiile sale 7.600 de opere de artă, de o valoare impresionantă, patrimoniu care o poziționează printre cele mai importante muzee de profil din țară.

            În cel de-al 54-lea an al existenței Muzeului de Artă, clădirea care adăpostește vastul patrimoniu - atât „școala”, cea mai veche din Constanța, ridicată după planurile arhitectului Socolescu, la sfârșitul secolului al XIX-lea, cât și clădirea cea nouă, inaugurată în 1982 și construită „sub acoperire”, într-o perioadă când nu se ridicau cu ușurință mari edificii de cultură - a fost supusă unor ample lucrări de reparații. Modificări s-au realizat și în structura expoziției permanente.

            Toate aceste schimbări - multe dintre ele insesizabile cu ochiul liber, dar de maximă importanță, cum ar fi lucrările de hidroizolație, termoizolație sau cele care au vizat instalația electrică, înlocuită complet - au putut fi văzute de publicul larg, prezent, vineri seară, la ceremonia de redeschidere a muzeului. Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă festivă, unde muzica lui Chopin și Schubert, interpretată de tânărul pianist Octavian Renea, s-a îmbinat perfect cu armoniile cromatice de pe simeze.

            SEMNĂTURĂ SUPRADIMENSIONATĂ DE LA „ÎNTÂISTĂTĂTORUL ȘCOLII NAȚIONALE DE ARTĂ” Redeschiderea Muzeului de Artă - după patru luni de reabilitare și reorganizare - a stat sub semnul lui Nicolae Grigorescu, „întâistătătorul școlii naționale de artă”, a cărui semnătură supradimensionată domină unul dintre pereții spațiului expozițional care-i poartă numele, situat la parterul instituției.

            „Ne-am ocupat, în egală măsură, și de detalii, dar și de ansamblu, ca să prezentăm publicului un alt fel de muzeu, dar... același muzeu, cu același patrimoniu și aceeași școală națională de artă”, a subliniat directorul Muzeului de Artă, dr. Doina Păuleanu.

            COBORÂND „SCARA CU FLORI” SPRE „MUZEUL DIN DEPOZIT” În cadrul evenimentului a fost deschisă, în cele patru săli de la parter, și expoziția „Muzeul din depozit”, cu lucrări valoroase din patrimoniul instituției, dar care nu și-au (mai) găsit loc în expoziția de bază. „Anual vom organiza o expoziție menită să valorifice un patrimoniu de excepție, de o căldură și o prospețime exemplare”, a promis directorul Muzeului de Artă, dr. Doina Păuleanu.

            Tot vineri a fost deschisă, la etajul al III-lea, în sala „Alexandru Ciucurencu”, expoziția temporară „Scara cu flori”, realizată de artiști constănțeni contemporani.

            Triplul eveniment expozițional a fost însoțit de unul editorial: lansarea volumului „Muzeograme vechi și noi”, semnat de prof. univ. dr. Ioan Opriș, pe coperta căruia se află reprodusă o fotografie imortalizată la Constanța, pe 1 aprilie 1962, dată la care s-a descoperit tezaurul de sculpturi de la Tomis.

            La redeschiderea Muzeului de Artă a fost prezent și directorul Direcției Coordonare Instituții Subordonate din cadrul Consiliului Județean Constanța, Virgil Iosif, iar în public, printre iubitorii de artă, s-a aflat și viceprimarul municipiului Constanța Decebal Făgădău.



12