Constanţa, 26 mai 2006. Start pozitiv pentru AutoGrup, dealer autorizat Skoda în Constanţa. După primele 4 luni ale anului 2006, AutoGrup se află pe primul loc la vînzările auto de import din Constanţa cu o creştere de 70% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, păstrînd astfel acelaşi trend ascendent.
Conform datelor date publicităţii de către Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România (APIA), creşterea pieţei de autoturisme din Constanţa, pe primele 4 luni ale acestui an este de doar 11.34%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. S-au vîndut 3.121 unităţi, dintre care 1.809 sînt de import.
În judeţul Constanţa, mărcile de import au înregistrat în primele 4 luni ale anului 2006 o creştere de 38,51% faţă de anul 2005. La import, Skoda se află pe poziţia de lider, cu 357 unităţi livrate. Tradus în procente, aceasta înseamnă o creştere 70% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, cu o cotă de piaţă de 19.73% din piaţa de import şi 11.44% din piaţa totală.
Această performanţă se datorează în special gamei Octavia, cu o pondere de 73% din totalul vînzărilor şi cu o creştere de peste 155% (202 unităţi vîndute) faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent , urmată de Fabia cu o creştere de 103% (63 unităţi vîndute).
Versiunea cea mai bine vîndută a fost Octavia Tour (107 unităţi), urmată de Octavia (95 de unităţi). Mai mult decît în anii precedenţi, clienţii au preferat modelul Superb, astfel ca vînzările din primele 4 luni ale lui 2006 au înregistrat o creştere de 375% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2005.
Secretul acestei performanţe este pregătire profesională continuă a personalului AutoGrup, atestată de Grupul PORSCHE, importator Skoda în Romania, şi asigurată prin cursuri de instruire organizate de personal calificat cît şi orientarea către client şi către nevoile acestuia.