Automate de bilete CFR în staţiile Constanţa şi Mangalia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Automate de bilete CFR în staţiile Constanţa şi Mangalia

Social 16 Iunie 2010 / 00:00 454 accesări

CFR Călători a instalat două automate de vânzare a biletelor de tren, unul în staţia Constanţa şi unul în staţia Mangalia, pentru a facilita procurarea legitimaţiilor de călătorie în trafic intern, a anunţat, ieri, compania. \"Automatele de vânzare a legitimaţiilor de călătorie în trafic intern sunt uşor de folosit, prin intermediul unui touch-screen, iar pentru plata legitimaţiilor de călătorie au încorporat un cititor de card bancar (POS). Acestea sunt prevăzute cu module şi aplicaţii necesare pentru emiterea legitimaţiilor şi rezervarea locurilor şi oferă o gamă largă de servicii privind informarea călătorilor despre orele de plecare şi sosire a trenurilor, vânzarea de legitimaţii de călătorie în trafic intern (se emit legitimaţii de bază, la tarif: preţ întreg, pentru copii, elevi şi studenţi, biletul dus-întors cu reducere de 10%, oferta “Minigrup 2-5”) cu rezervarea locurilor doar la vagoane clasă şi plata prin card a legitimaţiilor achiziţionate cu tipărirea chitanţei aferente pentru tranzacţia bancară\", precizează operatorul feroviar. CFR Călători a pus în funcţiune, la sfârşitul lunii ianuarie 2010, sistemul xSellKiosk de vânzare a legitimaţiilor de călătorie în trafic intern, în cadrul unui program pilot, care a început în Bucureşti.



Ştiri recomandate

12