DEMONSTRAŢIE Dacă mai era nevoie de vreo dovadă în plus, se demonstrează faptul că principala ţintă a ungurilor şi secuilor din Transilvania, cel puţin ce ţine de partea politică, este dezmembrarea teritorială a României. Un prim pas pentru acest deziderat este obţinerea aşa-zisei autonomii teritoriale a Ţinutului Secuiesc, pentru care ungurii şi secuii folosesc toate metodele politice posibile. În ajutorul minorităţii maghiare din România au sărit şi aproximativ 300 de persoane din Ungaria, care au demonstrat, sâmbătă, la ambasada României din Budapesta, pentru autonomia regională a Ţinutului Secuiesc şi împotriva “renaţionalizării” şcolilor conduse de biserici istorice maghiare în Transilvania. În cursul protestului a fost realizat proiectul unei petiţii din partea Consiliului Naţional Secuiesc prin care partide din Ungaria şi personalităţi ale vieţii publice sunt îndemnate să susţină autonomia regională a Ţinutului Secuiesc, iar Guvernul României este îndemnat să restituie „proprietăţile confiscate abuziv”.
CSM S-A SESIZAT Mitingul de la Budapesta a coincis cu demonstraţii de protest faţă de „renaţionalizarea” Liceului „Miko Szekely” de la Sfântu Gheorghe şi altor şcoli din oraşe cu populaţie maghiară din Transilvania. Referitor la acest caz, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat Inspecţia Judiciară pentru efectuarea unor verificări în legătură cu declaraţiile publice de natură a aduce atingere independenţei Justiţiei, făcute cu ocazia manifestării de la Sfântu Gheorghe în 1 septembrie. „O hotărâre judecătorească nedefinitivă poate fi criticată doar prin intermediul căilor de atac”, a spus vicepreşedintele CSM, procurul Oana Schmidt Hăineală. Pe de altă parte, Adrian Năstase afirmă, într-o postare pe blog, că a urmărit „cu o oarecare surprindere” mitingul maghiarilor de la Sf. Gheorghe împotriva unei decizii judecătoreşti, afirmând, în mod ironic, că bănuieşte că cei de la „CSM vor lăuda această acţiune” şi nu o va considera o formă de presiune asupra judecătorilor. Aproximativ 25.000 de maghiari, între care sute de preoţi, au participat, sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, la protestul organizat faţă de sentinţa în cazul retrocedării Colegiului „Székely Mikó” din municipiu, scopul acţiunii fiind acela de a semnala că decizia instanţei ar putea fi un precedent periculos.