Autorii atacurilor de la Teheran sunt cetățeni iranieni recrutați de SI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Autorii atacurilor de la Teheran sunt cetățeni iranieni recrutați de SI

Externe 08 Iunie 2017 / 08:33 786 accesări

Autorii atacurilor întreprinse miercuri împotriva parlamentului și a mausoleului lui Khomeini la Teheran, soldate cu 13 morți, sunt cetățeni iranieni care fuseseră recrutați de gruparea Stat Islamic (SI), a declarat un înalt responsabil iranian, citat de AFP. Cei șase atacatori ''erau iranieni și aderaseră la Daesh (acronimul în limba arabă pentru Statul Islamic) undeva prin Iran'', a declarat miercuri seara la televiziunea națională Reza Seifollahi, secretar-adjunct al Consiliului național suprem de securitate. Atacurile de miercuri sunt primele acțiuni de acest fel revendicate de gruparea jihadistă pe teritoriul iranian. SI a amenințat în ultimele luni că va ataca Iranul, țară șiită în proporție de 90% și care contribuie cu un puternic sprijin militar împotriva grupării jihadiste în Siria și Irak.

Patru atacatori au acționat împotriva parlamentului de la Teheran. Doi și-au detonat încărcăturile explozive și doi au fost împușcați de forțele de securitate.

Autorii atacului din parlament aveau vârste cuprinse între 20 și 25 de ani, a declarat agenției Fars Mohammad Hossein Nejat, adjunctul șefului serviciilor de securitate ale Gardienilor Revoluției, corpul de elită al Iranului.

Musulmanii șiiți sunt considerați de către sunniți drept apostați. Sunniții constituie o minoritate importantă în Iran, îndeosebi la frontierele sale cu Irakul și Pakistanul.



12