„Dosarele Revoluţiei” riscă să fie blocate în cazul în care Curtea Constituţională Română (CCR) ar decide ca infracţiunile de omor, omor calificat, omor deosebit de grav şi infracţiuni intenţionate care au avut ca urmare moartea victimei să se prescrie după o anumită perioadă. În acest caz, suspecţii care nu au fost prinşi până la data prescrierii faptei ar putea scăpa de răspunderea penală. Totul a pornit de la sesizarea unui avocat bucureştean, Nicolae Junior, nemulţumit de adoptarea Legii 27/2012 de modificare şi completare a Codului Penal, prin care s-a decis eliminarea prescripţiei răspunderii penale şi pedepselor în cazul infracţiunilor de omor, de genocid contra umanităţii şi de război, „indiferent de data la care au fost comise”. În decembrie 2012, avocatul a contestat la CCR această modificare a Codului Penal, care a luat-o în discuţie pentru prima oară în şedinţa din 24 septembrie, iar judecătorii constituţionali au amânat pronunţarea.
ÎNGRIJORARE Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a transmis judecătorilor CCR o scrisoare privind situaţia ce ar putea fi creată odată cu admiterea solicitării avocatului. „Legea 27/2012 sancţionează încălcarea dreptulului la viaţă, cel mai important dintre toate drepturile şi libertăţile recunoscute ale omului. De aceea, acest act normativ reprezintă o necesitate pentru societatea românească, care încă nu şi-a încheiat conturile cu trecutul, inclusiv din perspectiva aflării adevărului cu privire la crimele comise în decembrie 1989. Dacă Legea 27/2012 va fi declarată neconstituţională, persoanele cercetate sau judecate pentru faptele de la Revoluţie nu vor mai putea fi trase la răspundere penală deoarece infracţiunile devin prescriptibile. Toate denunţurile vor fi soluţionate prin rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale. Precizăm că modificarea din 2012 nu are niciun efect asupra faptelor de omor pentru care termenul de prescripţie a răspunderii penale era deja împlinit la data intrării în vigoare a legii”, s-a arătat în scrisoarea IICCMER.