Instanţa supremă a finalizat ieri judecarea dosarului „Hidroelectrica“, în care sunt acuzaţi fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş şi şase foşti directori ai companiei, şi va pronunţa sentinţa în 17 martie. Procurorul DIICOT a cerut ieri, la ultimul termen de judecată, condamnarea lui Codruţ Şereş şi a foştilor şefi din Hidroelectrica Eugen Pena, Victoria Geormăneanu, George Asan, Nicolae Opriş, Traian Oprea şi Georgeta Iosif pentru „constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu“. Procurorul a mai solicitat ca cei şapte inculpaţi să achite costurile expertizelor făcute în acest dosar, care se ridică la peste 3,7 milioane lei, dar şi prejudiciul creat ANAF, în valoare de 149 milioane lei, şi cel adus Hidroelectrica, de 399 milioane lei. În acest dosar, fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, în septembrie 2011, pentru că ar fi ascuns activităţile ilegale ale conducerii Hidroelectrica, în urma cărora s-au adus prejudicii de aproximativ 165 milioane dolari la bugetul de stat. Totodată, fosta echipă de conducere de la Hidroelectrica este acuzată că în cursul lui 2003, în contextul secetei de pe Dunăre, nu a invocat clauza de forţă majoră inserată în contractele de furnizare a energiei electrice, până la normalizarea regimului hidrologic, şi nici nu a luat măsuri în vederea renegocierii preţurilor, ceea ce a generat pierderi uriaşe.