Ungaria face o primă dovadă de normalitate pentru a restabili un climat de siguranţă pentru cetăţenii săi şi în mod special pentru minorităţi. Patru bărbaţi au fost găsiţi vinovaţi ieri, de un tribunal din Budapesta, de crime rasiste comise cu sânge rece asupra a şase rromi în perioada 2008-2009. Printre victime s-a numărat şi un copil de cinci ani. Trei dintre ei au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, iar al patrulea - la 13 ani de închisoare. Această condamnare are loc pe fondul comemorării Holocaustului împotriva acestei minorităţi stigmatizate în continuare în această ţară. Arpad Kiss, Istvan Kiss şi Zsolt Peto au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, iar Istvan Csontos - la 13 ani de închisoare.
Aceşti patru tineri maghiari, cu vârste între 28 şi 48 de ani la momentul faptelor, au comis în perioada aprilie 2008 - august 2009 nouă atacuri cu grenadă, puşcă şi cocteiluri Molotov, soldate cu şase morţi şi cinci răniţi, în diferite sate din nord-estul Ungariei. Actele pe care le-au comis au fost extrem de crude. Copilul de cinci ani şi tatăl său au fost împuşcaţi mortal în timp ce încercau să fugă din casa incendiată. O femeie a fost ucisă în timp ce dormea. „Şase unguri au fost ucişi doar pentru că erau rromi. Această tragedie este necesar să rămână vie în memoria colectivă a naţiunii, ca toate tragediile naţionale”, a apreciat partidul de opoziţie Împreună 14, condus de fostul premier de centru-stânga Gordon Bajnai, principalul rival politic al şefului Guvernului conservator, Viktor Orban. Cei patru, toţi membri ai unui nucleu dur de susţinători ai echipei de fotbal din Debrecen, un oraş în estul ţării, afişând simpatii neonaziste, au fost implicaţi în incidente cu rromi, iar după ce au vorbit despre aceste experienţe într-un bar, le-a venit ideea să se răzbune, potrivit Parchetului. Arestaţi la sfârşitul lui 2009, principalii trei acuzaţi au pledat nevinovaţi, iar al patrulea, considerat complice, care servea drept şofer, a recunoscut că este vinovat, deşi nu a participat la crime. Parchetul a cerut pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru cei trei acuzaţi principali şi o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru al patrulea. Procesul a început pe 25 martie 2011.
Verdictul a fost pronunţat în contextul în care ţara comemorează Holocaustul împotriva rromilor. Pe 2 august 1944, naziştii au masacrat aproape 3.000 de rromi în lagărul de exterminare de la Auschwitz-Birkenau, situat pe teritoriul Poloniei de azi. Data de 2 august marchează totodată data ultimei crime din seria celor comise în perioada 2008-2009. Rromii, săraci şi marginalizaţi, reprezintă între 5 şi 8% din populaţia ungară, circa zece milioane de persoane.