Premierul Călin Popescu Tăriceanu s-a întîlnit ieri, în cadrul unei şedinţe extraordinare de Guvern, cu miniştrii de Interne, Justiţiei şi de Externe pentru a stabili planul de măsuri privind gestionarea situaţiei create în urma aplicării de către Italia a decretelor de îndepărtare a cetăţenilor ...
Inaugurarea Cimitirului Internaţional de Onoare „Mircea cel Bătrîn” din localitatea Mircea Vodă, care a avut loc sîmbătă, s-a consumat în mijlocul unei mulţimi impresionante de oameni, localnici şi nu numai, după un ceremonial respectat cu stricteţe, în prezenţa autorităţilor locale ...
Liga Aleşilor Locali PSD s-a întrunit sîmbătă, la Bucureşti, la Sala Palatului, în prezenţa conducerii centrale a partidului, într-o acţiune cu dublă semnificaţie: solicitarea unei descentralizări reale a autorităţilor locale şi mobilizarea structurilor locale în cadrul campaniei electorale pentru ...
La jumătatea lunii noiembrie, în aula Universităţii „Ovidius”, Administraţia Naţională Apele Române, prin Direcţia Apelor Dobrogea-Litoral (DADL), va organiza o întîlnire de consultare a publicului în elaborarea schemei directoare de amenajare şi management a Bazinului Hidrografic ...
Raportul prezentat de organizaţia nonguvernamentală Greenpeace privind posibila iradiere cu tritiu a oraşului Cernavodă a încins, ieri, spiritele între reprezentanţii autorităţilor locale, Societăţii Naţionale “Nuclearelectrica“ şi Greenpeace. Toate părţile implicate în acest adevărat ...
Cea de-a 11 ediţie a Zilei Mării Negre a fost un prilej pentru autorităţile locale, reprezentanţii statelor riverane Mării Negre şi ai Congresului Puterilor Locale şi Regionale din cadrul Comisiei Europene (CPLRCE), de a-şi reitera susţinerea faţă de înfiinţarea Euroregiunii Mării Negre. La ...
Prim-vicepreşedintele PSD Constanţa, Nicuşor Constantinescu, care este totodată şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), împreună cu deputaţii social-democraţi de Constanţa Corneliu Dida şi Alexandru Mazăre, precum şi cu primari din judeţ, au efectuat, ieri, o vizită în comuna ...
Cu ocazia zilei Mării Negre, Prefectura Constanţa a organizat ieri Conferinţa Regională „Cooperarea la Marea Neagră, între prioritate şi necesitate”, la care au participat, alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale, numeroşi reprezentanţi ai reţelei universitare din statele aflate în ...
Tribunalul Constanţa a admis ieri, parţial, acţiunea deschisă în instanţă de familia Sturdza privind retrocedarea, în baza Legii 10/2001, a unor terenuri în municipiul Constanţa. Conform sentinţei date de completul de judecată, Primăria Constanţa este obligată să acorde moştenitorilor familiei Sturdza ...
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MDLPL) a anunţat, printr-un comunicat de presă, că proiectele eligibile pentru îmbunătăţirea infrastructurii de transport din zona de frontieră cu Bulgaria vor beneficia de subvenţii Phare cuprinse între 50.000 de euro şi un milion de euro ...
Reprezentanţii mai multor primării din partea de sud-est a judeţului s-au deplasat pentru o săptămînă în Austria în scopul realizării unui schimb de experienţă cu autorităţile locale austriece. Primarul comunei Independenţa, Cristea Gâscan, a declarat, ieri, că o delegaţie formată din cîte doi ...
Brazilia – Plicuri cu un praf verde, la ambasade Ambasadele din Brazilia a cel puţin 18 ţări au primit, în ultimele zile, plicuri cu un misterios praf verde, a anunţat, joi, Ministerul brazilian de Externe. Pentru moment, nu există informaţii că praful ar fi toxic. Potrivit poliţiei, plicurile au ...
Pentru ca tronsonul Cernavodă - Constanţa, de pe Autostrada Soarelui, dar şi şoseaua de centură a municipiului Constanţa să devină, într-adevăr, realitate, sînt necesare investiţii de cel puţin 560 de milioane de euro. Deşi contractele cu firmele constructoare vor fi semnate la începutul anului viitor ...
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, deputaţii PSD Alexandru Mazăre şi Corneliu Dida, deputatul PNL Gheorghe Dragomir şi numeroşi reprezentanţi ai autorităţilor locale au participat ieri la reinaugurarea lucrărilor de reparaţii ...
Primăria Medgidia a derulat ieri o campanie de informare în cadrul proiectului de instruire a autorităţilor locale în construcţia durabilă a infrastructurii publice în judeţul Constanţa. Actiunea a fost organizată de Prefectură în colaborare cu Primăria Medgidia şi a avut loc la Casa de Cultură Lucian ...
Bulgaria – Moţiune respinsă Parlamentarii de la Sofia au respins, marţi, moţiunea de cenzură împotriva guvernului, prin care opoziţia contesta politica în domeniul educaţei, în condiţiile în care profesorii au intrat în cea de-a cincea săptămînă de grevă. Moţiunea a fost respinsă cu 160 de ...