Noua lege a maidanezilor, care permite autorităţilor locale să eutanasieze câinii fără stăpân după 14 zile de la capturare, a determinat conducerea Primăriei Mangalia să organizeze o întâlnire cu organizaţiile neguvernamentale specializate în protecţia animalelor şi alţi reprezentanţi ai ...
Schimbare de strategie în Portul Constanţa. Este mesajul pe care l-a transmis, vineri, premierul Victor Ponta după o vizită efectuată la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, acolo unde a discutat cu noua conducere a Portului, dar şi cu primarul Radu Mazăre şi parlamentarii ...
Constanţa a intrat pe harta porturilor de îmbarcare a navelor maritime, după 70 de ani! Vineri, în premieră pentru oraşul nostru, primii turişti români s-au îmbarcat pe „MSC Musica”, urmând să plece într-o croazieră de 12 zile la Veneţia şi să debarce, la final, tot la Constanţa, fără a ...
Fregata „Regina Maria" va participa în luna octombrie la Operaţiunea „Active Endeavour", care se desfăşoară în Marea Mediterană, sub conducerea NATO. Ceremonia de plecare în misiune a navei are loc astăzi, în dana militară a Portului Constanţa. Forţele Navale Române participă din anul 2005 ...
Al treilea tir cu ajutoare pentru sinistraţii din Galaţi a plecat ieri dimineaţă de la Pavilionul Expoziţional Constanţa, cu destinaţia Consiliul Judeţean Galaţi, urmând ca de acolo să fie distribuite către locuitorii afectaţii de inundaţii. Ca de fiecare dată, locuitorii judeţului Constanţa au ...
În urmă cu cinci ani, unii dintre tinerii oraşului Ovidiu erau bucuroşi că au primit din partea primăriei terenuri în concesiune, cu titlu gratuit, pentru a-şi putea ridica o casă. Numai că, de la obţinerea terenurilor şi până în prezent, doar 15-20% dintre cei care au primit terenuri s-au apucat de ...
În urmă cu trei zile, primul tir cu ajutoare pentru sinistraţii din Galaţi pleca de la Pavilionul Expoziţional Constanţa, cu destinaţia comuna Costache Negri. Locuitorii judeţului Constanţa au răspuns imediat solicitării autorităţilor locale constănţene şi au donat câte ceva pentru semenii lor din ...
Dincolo de proteste, dincolo de dezbateri şi dincolo de politici, CCR a pus ieri eticheta „constituţional” pe controversatul act normativ care permite eutanasierea câinilor fără stăpân prinşi de serviciile de ecarisaj. Soluţia radicală poate fi aplicată după ce patrupedele sunt ţinute 14 zile ...
SC RAJA SA inaugurează astăzi Programul-Pilot „SCADA” Cobadin şi Proiectul „Instalaţii de control şi reducerea mirosului în zona anaerobă a bioreactoarelor, inclusiv mutarea treptei nămolului”, la Staţia de Epurare Constanţa Nord. Proiectele au fost realizate prin eforturile ...
NEMULŢUMIRE Decizia de a închide pentru două luni podul de peste Canalul Dunăre - Marea Neagră a stârnit mânia autorităţilor locale din sudul judeţului. Revoltaţi de decizia de a închide circulaţia pe pod, primarii s-au prezentat „în păr”, ieri, la Prefectură, pentru a-i cere ...
De câte ori aţi înjurat în trafic pentru că aţi fost nevoiţi să staţi la cozi interminabile din cauza unei căruţe care bloca circulaţia? De câte ori aţi văzut că de pe o stradă lăturalnică a ieşit, fără să se asigure, un căruţaş care, din fundul atelajului, era cât pe ce să provoace ...
Viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău, a dat asigurări, ieri, că până la începutul anului viitor nu va creşte preţul gigacaloriei. Nu va trece însă nici CET-ul în subordinea administraţiei locale, aşa cum şi-ar fi dorit reprezentanţii săi. Acest lucru se va întâmpla însă, dar în 2015, după ...
INVESTIŢIE Veşti bune pentru preşcolarii din Grădina. Începând de ieri, au un loc european de studiu. Este vorba despre o grădiniţă, care a fost inaugurată în localitate. Primarul Gabriela Iacobici spune că, până în prezent, grădiniţa a funcţionat în incinta şcolii generale. „Cei 50 de ...
Instituţiile de control ale statului sunt cu ochii pe autorităţile locale. Fiecare pas este urmărit îndeaproape şi greşelile sau neatenţiile se plătesc cu vârf şi îndesat. Edilii nici măcar nu mai pot oferi un ban nevoiaşilor, pentru că trebuie să îl justifice în contabilitate. Asta ar putea păţi ...
Mai mulţi primari de oraşe din România, membri ai Asociaţiei Municipiilor, s-au prezentant, ieri, la Palatul Victoria, pentru a-i prezenta premierului principalele lor nemulţumiri. Cu această ocazie, primarii i-au reclamat lui Victor Ponta că au fost emise, inclusiv în ultima perioadă, proiecte de legi sau ...
Unii vor spune că dăm veşti bune, alţii că nu se bucură atât de tare la vestea că vor plăti la întreţinere la fel ca anul trecut. Cert este că preţul gigacaloriei nu va creşte până la începutul anului viitor. Declaraţia a fost făcută de directorul RADET, Ilie Rachieru, care a precizat că ...