În ciuda eforturilor asociaţiei de protecţie a animalelor Vier Pfoten România şi a presiunii mediatice, 38 de cai sălbatici din Deltă au luat ieri seară drumul abatorului, conform reprezentantului Vier Pfoten, Kuki Bărbuceanu. “Astăzi (ieri – n.r.) au sosit rezultatele analizelor de la Direcţia ...
Primarii s-au obişnuit să primească promisiuni portocalii cu duiumul şi să rămână doar cu vorbe goale, dar cei care ne conduc nu mai contenesc cu angajamentele pe care le iau în faţa autorităţilor locale, doar-doar or mai creşte în ochii lumii. Aşa se întâmplă la Ciobanu şi la Gârliciu, unde, de ...
Din biroul ministerial, fără să se consulte cu cei care într-adevăr lucrează în domeniu, reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) au propus, iar Executivul a aprobat, o hotărâre privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licenţelor şi brevetelor de turism. Potrivit ...
Aflat ieri într-o vizită privată în satul harghitean Delniţa, prinţul Charles le-a cerut localnicilor să îl înveţe să cosească, solicitându-le apoi să îi trimită coasa în Marea Britanie. În timpul vizitei la Delniţa, înaltul oaspete s-a oprit la locuinţa unei femei din Marea Britanie, Barbara ...
Vicepreşedintele Academiei Române Dan Berindei va conferenţia, în această joi, cu începere de la ora 12.00, în sala Centrului Muzeal Eco-Turistic din Tulcea. Conferinţa publică este organizată de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea şi Asociaţia „Dobrogea - Istorie şi Civilizaţie” din ...
Birocraţia în ţara noastră depăşeşte, de cele mai multe ori, cotele absurdului. Nu o dată, din cauza multitudinii de documente care trebuie completate, termene care se întind pe luni întregi, şi din cauza avizelor aşteptate mult şi bine, care au fost eliberate prea târziu, s-au pierdut oportunităţi de ...
DEMOLAT. Cortul în care funcţiona clubul Bamboo amenajat la malul mării a fost demolat, cu “ajutorul” a trei wole, ieri dimineaţă, de reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) şi cei ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), sub supravegherea jandarmilor din ...
Aproape o treime dintre unităţile sanitare aflate în reţeaua Ministerului Sănătăţii (MS) şi a autorităţilor locale au fost clasificate conform noilor norme. Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a aprobat ieri primele 117 ordine de clasificare în funcţie de competenţă. Majoritatea unităţilor ...
Congresul al XVII-lea al Asociaţiei Europene a Profesorilor (AEDE) a avut loc în România, în perioada 13-15 mai. Dacă vineri activităţile congresului s-au desfăşurat la Bucureşti, sâmbătă şi duminică ele s-au mutat la Constanţa, la Universitatea “Ovidius”. Festivităţile au debutat cu ...
Reprezentanţii Opoziţiei sunt convinşi că acordul cu FMI va arunca România dincolo de pragul sărăciei. Unul dintre scepticii acestui acord este senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu, care a afirmat că efectul acordului cu FMI, în noua formă a acestuia, va duce la sărăcirea a 1,5 milioane de români ...
Ministerul Sănătăţii (MS) pune la dispoziţia autorităţilor locale din 19 judeţe documente în valoare de 40 milioane lei necesare pentru demararea construcţiei unui spital judeţean. Ieri, ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a cerut autorităţilor locale din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor ...
Primăria Lipniţa a fost înştiinţată că marţi, la Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră de la Călăraşi, a fost semnat un addendum la contractul semnat la finele anului trecut, între administraţia locală constănţeană şi municipalitatea Kainargea, din Districtul Silistra - Bulgaria ...
Printre puţinele primării constănţene conduse de edili ai Opoziţiei care au primit aviz favorabil din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) pentru proiecte de reabilitare a drumurilor, prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, în scopul modernizării drumurilor de ...
Aproximativ 4.100 de tone de gunoi se află pe străzile din Neapole, iar Guvernul italian a trimis militari pentru a face faţă acestei crize care continuă, în pofida unui plan de urgenţă lansat în 2009. În noaptea de duminică spre luni, pompierii din acest oraş au intervenit pentru a stinge 28 de incendii ...
Proiectele municipalităţii constănţene în domeniul turismului vor fi realizate prin Planul Integrat de Dezvoltare al Zonei Metropolitane Constanţa fără ca autoritatea locală să se lovească de refuzul Guvernului sau al autorităţii de management. În ultima şedinţă extraordinară a Consiliului Local ...
Centrul Europe Direct, împreună cu autortăţile locale, mai multe organizaţii nonguvernamentale şi instituţii deconcentrate, au organizat, ieri, la Constanţa, manifestările prilejuite de Ziua Europei. Acţiunea a început cu o caravană, care a defilat pe bulevardul Tomis, de la Sala Sporturilor până lângă ...