MAREA BRITANIE Român în arest prelungit Poliţia a prelungit din nou, ieri, mandatul de arestare emis pe numele românului în vârstă de 53 de ani suspectat de uciderea unui conaţional de 45 de ani, în Sussex, al cărui cadavru a fost găsit duminică, în apropiere de Chichester, cu răni de ...
În 2010, oraşul Techirghiol a reuşit să se remarce la nivel naţional şi chiar internaţional prin metoda ingenioasă folosită de primarul Adrian Stan de a găsi bani pentru finanţarea proiectelor. Pentru că bugetul nu le permitea, iar de la Guvern nu se întrevedea nicio şansă pentru obţinerea de fonduri ...
Poliţiştii locali vor fi înarmaţi cu pistoale cu glonţ, pistoale cu muniţie neletală şi cu bastoane cu şocuri electrice, potrivit Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a Poliţiei Locale, adoptat printr-o hotărâre de guvern publicată, ieri, în Monitorul Oficial. În anexa privind ...
Primarul oraşului Hârşova, Tudor Nădrag, a declarat că anul 2010 a fost unul modest, nu numai din cauza crizei financiare, ci mai ales din vina unor funcţionari ai autorităţilor de management care au evaluat greşit proiectele depuse de autoritatea locală. ”Poate că, acum, la Hârşova, am fi putut ...
Legea turismului, aflată în dezbatere publică pe pagina de internet a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) prevede înfiinţarea consiliilor turistice şi a titlului de parc turistic. Staţiunile care vor primi titlul de parc turistic vor beneficia de facilităţi din partea statului, iar ...
Senatorii şi deputaţii PSD au depus aproximativ 6.000 de amendamente la proiectul bugetului de stat pe 2011, vizând atât investiţii în colegii, cât şi redistribuirea unor sume între ministere. Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Mircea Duşa, a declarat, ieri, că o parte din acestea vizează ...
Şirul veştilor proaste nu mai conteneşte. După ce Guvernul a lăsat pe umerii românilor povara ieşirii din criză, prin disponibilizările în masă, micşorarea indemnizaţiei pentru nou-născut şi multe alte măsuri nepopulare, mai nou, portocaliii care atât se băteau în piept că-i doare de interesul ...
Asociaţia Comunelor din România (ACoR), în parteneriat cu Brainstorming Consulting şi RPIC-ViP din Republica Cehă, anunţă semnarea contractului de finanţare pentru implementarea proiectului „COMPETENT - Activităţi inovatoare în vederea îmbunătăţirii accesului şi participării grupurilor ...
Consilierii judeţeni constănţeni s-au întrunit ieri în ultima şedinţă ordinară din anul 2010 având pe ordinea de zi 51 de puncte, la care s-au adăugat alte 27 pe ordinea suplimentară. Şedinţa a debutat cu retragerea consilierilor PDL, nemulţumiţi că nu le-a fost aprobată introducerea pe ordinea de zi ...
Guvernul României, fie prin premierul Emil Boc, fie prin vreun ministru al cabinetului său strigă în gura mare că rata scăzută de absorbţie a fondurilor europene este cauzată de nepriceperea autorităţilor locale în ceea ce priveşte întocmirea proiectelor. De cealaltă parte, autorităţile locale, fie ...
Primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, a participat, ieri, la un seminar de informare a şomerilor privind derularea Proiectului „Consilierea şi instruirea şomerilor”. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European şi are o valoare totală de 7.867.725 de lei, urmând să se desfăşoare pe o ...
Locuitorii din comuna Agigea vor putea beneficia de anul viitor de facilitatea de a avea un cămin cultural în localitate, unde să fie susţinute spectacole şi diferite evenimente. Conform afirmaţiilor primarului comunei Agigea, Cristian Cârjaliu, proiectul va fi derulat prin programul Consiliului Judeţean ...
Până în anul 2040, Guvernul mexican va face toate demersurile pentru ca jumătate din carburanţi pentru industria aviatică pe care îi produce să provină din surse regenerabile. „Ţinta pentru 2015 este de a alimenta cu biocombustibili cel puţin 1% din cererea din acest sector, reprezentând circa 40 de ...
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că programul propus de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, privind reabilitarea infrastructurii locale, este ilegal şi abuziv, intenţia acesteia fiind de a organiza singură toate licitaţiile din judeţele ţării. Secretarul general al ...
Membrii Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) au luat în discuţie, vineri, situaţia sistemului sanitar din România, adoptând un document de poziţie prin care solicită ca toate casele judeţene de asigurări de sănătate să redevină autonome. ”Vom cere Guvernului ca toate ...
Sindicaliştii din Sănătate nici nu vor să audă de recenta decizie de desfiinţare a spitalelor. Federaţia “Solidaritatea Sanitară” se opune desfiinţării spitalelor în absenţa unor studii de impact şi cere ca măsura să fie analizată cu partenerii sociali, susţinând că orice măsură de ...