Comandamentul Litoral 2009 a fost deschis oficial, ieri, în prezenţa directorului Autorităţii Naţionale a Protecţiei Consumatorilor (ANPC), Bogdan Marcel Pandelică. El va funcţiona pînă la 31 august, timp în care mai mulţi inspectori de control vor supraveghea întreaga activitate de pe litoral şi vor răspunde la reclamaţiile consumatorilor. Inspectorii vor avea ca obiectiv supravegherea serviciilor şi produselor, modul în care sînt respectate prevederile legale din domeniul protecţiei consumatorilor, primirea şi rezolvarea rapidă a reclamaţiilor, informarea consumatorilor, precum şi consilierea operatorilor economici. Bogdan Pandelică a anunţat că, în cadrul Comandamentului 2009, pe litoral, vor exista patru puncte de lucru. Un punct va funcţiona la Constanţa, cu sediul central la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor, un altul la Mamaia, cu sediul la Hotel “Ovidiu”, altul la Costineşti, cu sediul la hotel BTT şi un altul la Neptun, cu sediul la Hotel “Mioriţa”. “A fost constituită şi o echipă mobilă care se va ocupa de cele mai importante reclamaţii, care nu suferă amînare, imediat sau cel mai tîrziu a doua zi”, a mai adăugat preşedintele ANPC. Oficialul a declarat că aşteaptă de la comisari “să dea dovadă de un înalt profesionalism, de o înaltă ţinută morală şi să se implice activ în rezolvarea reclamaţiilor, pentru a putea ajuta consumatorii să beneficieze de produse şi servicii de caltate”. Comandamentul Litoral 2009 va fi coordonat de preşedintele Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, Bogdan Dima, care a precizat că, de la începutul acestei veri, s-au înregistrat mai puţine reclamaţii comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cele mai multe dintre acestea au vizat zgomotul în zona unităţilor de cazare, curăţenia plajelor şi interzicerea, de către unii operatori de plaje, de întindere a prosoapelor de plajă în zonele cu şezlonguri. “Cele mai multe nereguli au fost depistate în staţiunile din sudul litoralui, mai ales în Eforie Nord şi Costineşti”, a menţionat Bogdan Dima. La rîndul său, vicepreşedintele ANPC, Mihai Mohaci, a declarat că, pe parcursul acţiuinilor de control, vor fi întreprinse şi controale tematice privind gramajul preparatelor care se menţionează în meniul unor sociatăţi. “În general, tematicile se vor plia pe prestarea de servicii. Nu vom accepta sub nicio formă să se facă rabat de la regulile consumatorilor, astfel încît toate deficienţele să fie eliminate”, a declarat vicepreşedintele ANPC.