Autoritatea Naţională pentru Familie şi Copil, o nouă instituţie de protecţie socială

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Autoritatea Naţională pentru Familie şi Copil, o nouă instituţie de protecţie socială

Politică 28 Decembrie 2006 / 00:00 875 accesări

Considerate multă vreme categorii defavorizate, familiile dezbinate aflate într-o luptă permanentă pentru supravieţuire, dar şi copiii abandonaţi, vor intra sub protecţia unei instituţii cu atribuţii în implementarea legislaţiei care să aducă România la standardele cerute de Uniunea Europeană. Prin înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Familie şi Copil (ANFC), aflată în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Executivul urmăreşte stabilirea unei strategii viabile care să îmbunătăţească imaginea externă a statului român în privinţa protecţiei copilului şi a familiei. Potrivit unui act normativ emis în această săptămînă, noua instituţie va prelua atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, aceasta din urmă fiind desfiinţată. Astfel, Centrul Pilot de Asistenţă şi Protecţie a Victimelor Violenţei şi Centrul de Informare şi Consultanţă pentru Familie vor fi preluate, pe baza de protocol, de Serviciul public de asistenţă socială, organizat în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Cele două servicii vor fi preluate în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă. De asemenea, la nivelul Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului vor fi înfiinţate compartimente cu atribuţii în combaterea violenţei domestice. Acestea vor prelua atribuţiile direcţiilor judeţene de muncă, solidaritate socială şi familie din domeniul protecţiei familiei şi copilului. Pe de altă parte, ANFC va avea atribuţii şi în decontarea cheltuielilor legate de consilierea juridică şi psiho-socială şi de eliberare a certificatelor medico-legale pentru victimele violenţei domestice. La nivelul instituţiei va funcţiona şi un Consiliu Consultativ care se va întruni trimestrial şi va asigura cooperarea dintre instituţiile şi organizaţiile care îl compun. În acelaşi timp, noua instituţie va fi condusă de un secretar de stat, numit de premierul României.



12