Autoritatea Palestiniană condiţionează reluarea negocierilor cu Israelul de ridicarea barajelor militare şi încetarea acţiunilor de colonizare în Cisiordania, afirmă Ahmed Qorei, negociatorul-şef palestinian. Aceste condiţii îi vor fi prezentate de liderul Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, preşedintelui american, Barack Obama, în cursul întîlnirii prevăzute la 28 mai, la Washington. ”Înainte de negocieri, Israelul va trebui să desfiinţeze barajele care împiedică circulaţia în Cisiordania”, adaugă Ahmed Qorei, referindu-se la cele peste 600 de baraje construite de armata israeliană după declanşarea celei de-a doua Intifada. Mahmoud Abbas se va deplasa, marţi, la Washington, pentru prima întîlnire cu preşedintele Obama. De altfel, Qorei a reiterat refuzul palestinienilor de a recunoaşte Israelul ca stat evreu, aşa cum cere premierul israelian, Benjamin Netanyahu. ”Nu este problema noastră. Puteţi să denumiţi statul vostru cum vreţi”, explică oficialul palestinian. Potrivit lui Qorei, palestinienii au dreptul de revenire în Israel, ca refugiaţi. Negociatorul palestinian este de părere că Israelul nu va putea anexa marile colonii din Cisiordania, precum cea de la Maale Adunim sau Ariel. ”Locuitorii care rămîn vor trăi sub suveranitate palestiniană, aşa cum arabii trăiesc în Israel. Vor putea deţine atît cetăţenie palestiniană, cît şi israeliană”, a adăugat Qorei.
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, ar fi dispus să desfiinţeze colonii neautorizate din Cisiordania, în schimbul unui sprijin crescut al SUA în faţa ameninţării nucleare a Iranului, a relatat presa israeliană de marţi. “Există subiecte care sînt mai importante şi mai urgente, cum este ameninţarea iraniană. Există lucruri pentru care trebuie să facem compromisuri. Identific pericolul şi de aceea vreau să iau decizii nepopulare, precum evacuarea unor colonii neautorizate”, a declarat Netanyahu, ale cărui afirmaţii, făcute luni seară, în timpul unei reuniuni cu uşile închise a Partidului Likud, au fost citate marţi de “Yediot Aharonot”. “Ameninţarea iraniană este mai presus de orice”, a adăugat premierul, criticînd membrii partidului Likud, partidul său de dreapta, care “vorbesc tot timpul despre colonizare şi despre coloniile neautorizate”. Potrivit “Yediot Aharonot, Ynet”, Israelul ar putea accepta desfiinţarea în următoarele săptămîni a unui număr de 26 de colonii neautorizate, subliniind în acelaşi timp că va relua construcţia legată de “creşterea naturală” a coloniilor existente în Cisiordania.