Autorităţie de reglementare din întreaga lume vor investiga Uber Technologies pentru felul în care a tratat compromiterea datelor confidenţiale ale clienţilor, în urma unui atac al hackerilor produs anul trecut, transmite Reuters.
În Uniunea Europeană, autoritatea pentru confidenţialitatea datelor va discuta acest caz săptămâna viitoare şi ar putea crea o comisie pentru coordonarea investigaţiilor naţionale.
Uber a anunţat marţi că a plătit hackerilor 100.000 de dolari pentru a ţine secretă compromiterea datelor a 57 de milioane de clienţi. Informaţiile furate de aceştia au inclus nume, adrese de email şi numere de telefon ale unor utilizatori Uber din întreaga lume, precum şi nume şi numere de licenţe a 600.000 de şoferi din Statele Unite, a spus preşedintele Uber, Dara Khosrowshahi.
Uber nu a dezvăluit care sunt restul ţărilor afectate.
În Statele Unite, un purtător de cuvânt al Comisiei Federale pentru Comerţ a spus că agenţia evaluează ”îndeaproape problemele grave care au apărut”, în timp ce senatorul democrat de Conneticut Richard Blumenthal a anunţat pe Twitter că comisia pentru comerţ din Senat ar trebui să organizeze o audiere pentru ”a cere Uber să explice compromiterea scandaloasă a datelor şi întârzierea inexplicabilă a informării clienţilor şi a şoferilor”.
Uber a anunţat că va notifica proprietarii conturilor afectate, în următoarele zile. Directorul pentru securitate a fost concediat, precum şi un adjunct al acestuia, pentru rolul avut în acest caz şi ascunderea lui.