Fostul gardian de lagăr nazist John Demjanjuk, în vârstă de 91 de ani, a murit sâmbătă. John Demjanjuk a fost condamnat, în mai 2011, la cinci ani de închisoare, pentru complicitate la moartea a circa 28.000 de persoane în perioada în care a fost gardian la lagărul de exterminare nazist de la Sobibor, în ...
Rapperul Coolio, în vârstă de 45 de ani, a fost arestat şi încarcerat în acelaşi penitenciar din Las Vegas unde fiul său cel mare, Grtis Ivey, se află închis din toamna anului trecut. Poliţiştii au descoperit, după ce l-au tras pe dreapta pe Coolio, în timpul unui control de rutină, că acesta avea pe ...
Furtuna solară care a afectat Pământul nu este cea mai puternică din ultimii cinci ani şi nici una din cele mai puternice din această perioadă, contrar previziunilor iniţiale, au informat autorităţile americane. Furtuna de particule provocată de o erupţie solară şi clasificată de puterea unu pe o scară ...
O ACTIVITATE PERICULOASĂ Un raport al companiei americane de securitate Symantec, care afimă că în rândul militanţilor din domeniul informatic Anonymous s-au infiltrat hackeri care încearcă să obţină coordonatele lor bancare, a provocat, luni, reacţii diferite în cadrul grupului. Un mesaj publicat pe ...
Actorul Daniel von Bargen, celebru pentru apariţiile sale în seriale de succes precum „Seinfeld” sau „Malcolm in the Middle”, a fost spitalizat, luni, după ce a încercat să se sinucidă împuşcându-se în cap, au anunţat autorităţile americane din Cincinnati. Daniel Von Bargen, în ...
Fanii din întreaga lume care vor să îşi ia rămas bun de la Whitney Houston vor putea urmări funeraliile ei private pe Internet. Publicistul ei, Kristen Foster, a anunţat că agenţiei Associated Press (AP) îi va fi permisă o cameră de filmat la ceremonia de sâmbătă, din Newark. AP va transmite serviciul ...
Autorităţile din SUA şi UE au aprobat preluarea producătorului de smartphone-uri Motorola Mobility de către gigantul american Google pentru 12,5 miliarde de dolari. Oficialii de la Washington şi Bruxelles au indicat însă că vor urmări atent activitatea Google în domeniul drepturilor de proprietate ...
Unele teste arată că un medicament folosit pentru cancer, Bexaroten, este numai bun în cazul maladiei Alzheimer, cu condiţia ca boala să fie depistată în stadiu incipient. În cadrul unui studiu s-a dovedit că produsul farmaceutic reduce nivelul de amiloid-beta cu 25%, ceea ce îmbunătăţeşte funcţia ...
SUA au pus sub acuzare Wegelin, cea mai veche bancă din Elveţia destinată clienţilor bogaţi, pentru că a ajutat americani bogaţi să evite plata taxelor pentru cel puţin 1,2 miliarde de dolari, bani ascunşi în conturi bancare din paradisuri fiscale, a anunţat Departamentul Justiţiei. Este pentru prima ...
Hackeri au atacat site-uri ale FBI şi Departamentului american de Justiţie, precum şi ale unor companii, în replică la închiderea celebrului site de file-sharing (acces reciproc la fişiere ale utilizatorilor) Megaupload. Printre cele zeve site-uri vizate se mai numără Motion Picture Association of America ...
SUA 14 români acuzaţi de fraudă pe Internet Poliţia federală americană prezintă dosarul a 14 români acuzaţi de conspiraţie, fraudă şi furt de identitate, dintre care trei au fost extrădaţi în SUA, luna aceasta, pentru infracţiuni comise într-o amplă operaţiune de phishing (înşelăciune) pe ...
Oficialii americani ar putea decide liberalizarea vânzării fără prescripţie medicală a pilulei de a doua zi tinerelor fete sub 17 ani, o perspectivă care a stârnit îngrijorarea mediilor conservatoare. Pilula, care reduce riscul unei sarcini la 72 de ore după actul sexual, este în prezent vândută fetelor ...
Un nou tunel, echipat cu sistem de iluminat, ascensor şi vagonete destinate transportului de droguri, a fost descoperit marţi, la frontiera dintre Mexic şi SUA. Tunelul, lung de 600 de metri, face legătura între oraşele Tijuana din nord-vestul Mexicului şi San Ysidro din California, trecând pe sub aeroportul ...
Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International (AI) cere unui număr de trei state africane să îl aresteze pe fostul preşedinte american George W. Bush, în timpul unei vizite pe care acesta o va efectua în regiune, acuzându-l de crime şi tortură. Bush vizitează, în perioada 1-5 ...
ITALIA Român reţinut, român tâlhărit Un român vizat de un mandat european de arestare pentru vot multiplu a fost arestat de vineri de poliţia italiană în regiunea Toscana, la Viareggio. Marian Amza, de 26 de ani, ar fi votat de două ori în România în alegerile europarlamentare din 7 iunie 2009 ...
CIRCUMSTANŢE NEELUCIDATE Autorităţile americane au anunţat redeschiderea dosarului legat de moartea actriţei Natalie Wood, după ce criminaliştii au fost contactaţi de persoane care susţin că deţin informaţii suplimentare privind decesul vedetei, la aproape 30 de ani de la moartea sa. Pe data de 29 ...