Peste 140 de turişti nu au fost lăsaţi să intre pe teritoriul Republicii Moldova, de joi dimineaţă şi pînă acum, fiind întorşi din drum de către vameşii de la Albiţa şi Sculeni. Potrivit Direcţiei Poliţiei de Frontieră Iaşi, 100 de cazuri au fost înregistrate joi, iar restul, vineri. 16 turişti români aflaţi în trenul internaţional Bucureşti-Chişinău au fost opriţi, în noaptea de joi spre vineri, în Vama Ungheni, iar vameşii moldoveni nu le-au permis accesul în Republica Moldova. Cei 16 turişti români care au plecat joi seară din Gara de Nord, din Capitală, spun că nu li s-a permis accesul în Republica Moldova şi că au fost coborîţi din tren, în Vama Ungheni, pe partea moldoveană, iar ulterior au fost urcaţi într-o altă garnitură, către Iaşi. O parte dintre turişti au depus plîngeri la Poliţia de Frontieră Iaşi, reclamînd modul în care au acţionat vameşii moldoveni de la Ungheni. Cu o zi în urmă, membri ai unor delegaţii de la Consiliile Judeţene din Iaşi şi Vaslui, care urmau să participe la o reuniune în raionul Făleşti, din R. Moldova, au fost întorşi de la graniţă, în vama Leuşeni, fără să primească vreo explicaţie. Ieri, ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că este \"preocupat şi îngrijorat\" de situaţia românilor \"întorşi sistematic\" de la frontiera cu R. Moldova, anunţînd că aşteaptă explicaţii de la omologul moldovean. Ministrul a declarat că, în acest moment, se transmit note verbale Ministerului de Externe din Republica Moldova, aşteptîndu-se reacţii din partea autorităţilor de la Chişinău. MAE consideră că tratamentul aplicat cetăţenilor români cărora le-a fost obstrucţionată intrarea în R. Moldova este inacceptabil şi neconform cu statutul acestora de cetăţeni europeni şi cu normele UE la care ţara vecină doreşte să adere. În acelaşi timp, partea română subliniază că regimul de călătorii al cetăţenilor români în Republica Moldova este reglementat prin Acordul de facilitare a vizelor între UE şi R. Moldova şi arată că respectarea strictă a Acordului de către autorităţile de la Chişinău este absolut necesară, în vederea îndeplinirii obiectivului asumat de acestea şi sprijinit ferm de România, privind viitoarea liberalizare a regimului de vize între UE şi Republica Moldova. \"România, ca stat membru UE, îşi construieşte relaţia cu ţările vecine, inclusiv cu Republica Moldova, respectînd întru totul normele şi principiile europene. În aceste condiţii, MAE respinge orice acuzaţie la adresa României care este formulată în actualul context electoral din Republica Moldova şi solicită ca cetăţenii români să fie trataţi cu respect şi în conformitate cu normele europene şi cu acordurile în vigoare\", se arată într-un comunicat al MAE.
Autorităţile moldovene au motivat decizia de a nu permite intrarea în Republica Moldova a cetăţenilor români prin aceea că se doreşte prevenirea eventualelor implicări ale cetăţenilor români în acţiuni provocatoare, ce ar putea avea drept scop destabilizarea situaţiei interne din R. Moldova. Potrivit unui comunicat al diplomaţiei moldovene, \"la rîndul lor, autorităţile Republicii Moldova vor întreprinde toate măsurile ce se impun pentru neadmiterea unei astfel de situaţii, care ar periclita bunele relaţii între Republica Moldova şi România\". În replică, Ministerul român de Externe a arătat că situează şi evaluează afirmaţiile părţii moldovene \"strict în contextul electoral şi intern din statul vecin\". Săptămîna viitoare, în 5 aprilie, vor avea loc alegeri parlamentare în Republica Moldova.