Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, ieri, la şedinţa de bilanţ de la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” din Bucureşti că Autorităţile de Sănătate Publică vor fi desfiinţate. Ministrul de resort a adăugat că este nevoie de structuri noi care să deservească bolnavii, pacienţii, oamenii şi nu structuri birocratice. Ministrul nu a precizat cine va prelua atribuţiile Autorităţilor de Sănătate Publică (APS), în schimb a făcut menţiunea că serviciile ASP-urilor ar putea fi preluate de alte organisme ţinînd de administraţia locală sau de administraţia centrală. Potrivit ministrului, în acelaşi amplu proces de descentralizare a sistemului de sănătate din România vor intra şi institutele de medicină legală. Astfel, a spus ministrul, Institutul Naţional de Medicină Legală va fi o structură separată a Ministerului Sănătăţii şi vor mai fi organizate alte şase structuri regionale. "Vom avea o medicină legală reorganizată pe structurile regionale, respectiv Iaşi, Constanţa, Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Tg. Mureş. Sîntem în faza în care facem o modificare substanţială a ceea ce înseamnă sistemul de sănătate din România şi mă refer aici, aşa cum am amintit deja, la descentralizarea structurilor din sănătate în vederea eliminării birocraţiei", a conchis ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.