Autorităţile din Geneva, dispuse să îi ofere despăgubiri lui Hannibal Gadhafi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Autorităţile din Geneva, dispuse să îi ofere despăgubiri lui Hannibal Gadhafi

Externe 18 Martie 2010 / 00:00 318 accesări

Cantonul Geneva a admis, într-un document adresat unui tribunal, responsabilitatea sa privind publicarea în ”Tribune de Geneve” a unor fotografii judiciare ale lui Hannibal Gadhafi, fiul liderului libian, în septembrie 2009, urmând să plătească despăgubiri. În pofida faptului că ancheta privind publicarea fotografiilor de identitate judiciară înfăţişându-l pe Hannibal Gadhafi imediat după arestare nu a permis, până în prezent, descoperirea identităţii persoanei care le-a oferit cotidianului, pare că este vorba despre un salariat al cantonului Geneva, se arată în acest document. Documentul a fost dezvăluit marţi seara, în cadrul unei emisiuni a postului de televiziune de limbă germană SF. Cantonul Geneva, care şi-a exprimat, în trecut, regretul pentru publicarea fotografiilor, admite partea sa de responsabilitate, în baza faptului că fotografiile lui Hannibal Gadhafi nu ar fi trebuit să ajungă la cotidianul ”Tribune de Geneve”. Guvernul genevez a autorizat tribunalul să acorde fiului liderului libian o despăgubire echitabilă, cerându-i totodată să stabilească în părţi distincte contribuţiile cotidianului şi ale statului.

Fiul liderului libian a depus plângere împotriva cotidianului şi statului Geneva, la 22 decembrie, pentru încălcarea vieţii private. El a solicitat o compensaţie în valoare de 100.000 de franci elveţieni (peste 68.800 de euro) pentru prejudiciul moral pe care spune că l-a suferit după publicarea în ”Tribune de Geneve”, la 4 septembrie 2009, a celor două fotografii care îl prezintă din faţă şi din profil, nebărbierit şi cu părul în dezordine, după arestarea sa, în iulie 2008. Hannibal Gadhafi a fost arestat pentru rele tratamente la care a supus două menajere, dar a fost eliberat după trei zile, în urma achitării unei cauţiuni în valoare de o jumătate de milion de franci elveţieni (334.000 de euro). Acest caz a provocat o gravă criză diplomatică între Berna şi Tripoli, care a reţinut, ca măsură de retorsiune, doi oameni de afaceri elveţieni.

Taguri articol


12