Autorităţile franceze evacuează noi tabere de romi români

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Autorităţile franceze evacuează noi tabere de romi români

Externe 07 August 2010 / 00:00 453 accesări

O tabără ilegală în care locuiesc cel puţin 100 de romi de origine română a fost evacută, vineri, în oraşul francez Saint-Etienne, în sud-estul ţării. Informaţia a fost dată publicităţii de organizaţia Reseau Solidarite Roms. Operaţiunea de evacuare a romilor a început de ieri dimineaţă. Zona este încercuită de poliţie. Este vorba despre prima evacuare a unei tabere de romi din Franţa după ce preşedinţia a anunţat în urmă cu o săptămână o serie de măsuri împotriva romilor. În tabăra din Saint-Etienne locuiesc romi instalaţi acolo după ce fuseseră evacuaţi din alte zone în cursul lunii mai. Şi un tribunal din Creteil a hotărât, joi, expulzarea a 35 de familii de romi din România care trăiesc, de şase luni, într-o tabără improvizată sub autostrada A86, la Choisy-le-Roi, aceştia aşteptând sosirea poliţiei în zilele următoare. Cei aproximativ 60 de romi, majoritatea veniţi din zona oraşului Timişoara, s-au instalat sub autostrada A86, în caravane sau cabane, trăind în condiţii precare. Cei 24 de copii din tabăra de sub autostradă stau toată ziua într-un curent de aer rece, iar zgomotul maşinilor care le trec pe deasupra capului este asurzitor. Furia romilor lasă, însă, loc fatalităţii. Unii dintre ei se gândesc, deja, să ocupe un alt teren, situat în imediata apropiere.

Ministrul francez al Imigraţiei, Eric Besson, şi secretarul de stat pentru Afaceri Săptămâna trecută, preşedintele Nicolas Sarkozy a convocat o reuniune specială pentru a examina problemele puse de comportamentul unora dintre romi şi nomazi, după violenţele petrecute într-o localitate din centrul Franţei. În urma reuniunii, ministrul francez de Interne, Brice Hortefeux, a promis că romii care comit delicte vor fi repatriaţi aproape imediat spre România şi Bulgaria. Acesta a adăugat că jumătate dintre taberele ilegale de romi şi nomazi din Franţa vor fi desfiinţate în termen de trei luni. În plus, Nicolas Sarkozy a propus retragerea cetăţeniei franceze oricărei persoane de origine străină care ar fi adus atingere voluntar vieţii unui poliţist, jandarm sau a altei persoane care reprezintă autoritatea publică. Ministrul francez al Imigraţiei, Eric Besson, şi secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, au planificat o vizită la Bucureşti, în septembrie, pentru a face noi presiuni asupra autorităţilor române în privinţa imigranţilor romi. Guvernul francez reproşează autorităţilor române că se eschivează de la responsabilităţile pe care le au în UE, astfel că obiectivul vizitei celor doi, la începutul lui septembrie, este să mobilizeze Bucureştiul cu privire la soarta acestei minorităţi. De la data aderării la UE, la 1 ianuarie 2007, cele două milioane de romi din România au devenit cetăţeni europeni, beneficiind de dreptul la liberă circulaţie. Reţelele criminale au ştiut, foarte rapid, să exploateze acest principiu. În Franţa, fenomenele infracţionale legate de această comunitate (cerşetoria organizată, furtul din buzunare, prostituţia) se află într-o creştere continuă, iar, în plus, tot mai mulţi copii şi adolescenţi sunt implicaţi în asemenea fapte, afirmă oficialii francezi.

Principalele măsuri pentru sporirea siguranţei publice în Franţa, anunţate de preşedintele Nicolas Sarkozy şi care au stârnit ample polemici, sunt susţinute de cetăţeni, arată un sondaj Ifop comandat de ziarul „Le Figaro”. Potrivit sondajului, 80% dintre francezi sunt de acord cu retragerea cetăţeniei străinilor care practică poligamia sau circumcizia, iar 70% cu aplicarea aceleiaşi măsuri străinilor care agresează poliţişti sau jandarmi. Proiectul a stârnit ample polemici, organizaţiile civice şi presa denunţând o acţiune contrară Constituţiei Franţei. 89% din persoanele intervievate sunt de acord cu introducerea brăţărilor electronice pentru recidivişti. În acelaşi timp, 55% dintre francezi sunt de acord cu condamnarea la închisoare a părinţilor minorilor infractori.Desfiinţarea taberelor de romi construite ilegal este susţinută de 79% dintre francezi, iar 80% sunt de acord cu pedepse de 30 de ani de detenţie pentru persoanele care omoară agenţi de poliţie sau jandarmi. În plus, 67% dintre francezi sunt de acord cu montarea a 60.000 de camere video de supraveghere până în 2012. Sondajul a fost realizat în perioada 3 - 5 august pe un eşantion reprezentativ de 1.003 persoane, pe fondul polemicilor declanşate de măsurile propuse de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, împotriva romilor.



12