Autorităţile kurde au cumpărat ilegal arme şi muniţie din Bulgaria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Autorităţile kurde au cumpărat ilegal arme şi muniţie din Bulgaria

Externe 24 Noiembrie 2008 / 00:00 564 accesări

Potrivit unor oficiali militari americani, citaţi de puiblicaţia “The Washington Post”, oficialii kurzi au primit în toamna aceasta trei transporturi de arme şi muniţite, provenind din Bulgaria, o achiziţie care s-a efectuat fără autorizaţia Guvernului central irakian. Armele au ajuns în oraşul Sulaymaniyah, în luna septembrie, cu trei avioane de transport de tip C-130, potrivit celor trei oficiali americani, care au vorbit sub protecţia anonimatului. Armata americană a fost luată prin surprindere de acest transport, cu atît mai mult cu cît există temeri cu privire la posibilitatea unei confruntări între Guvern şi kurzi, care încearcă să îşi extindă controlul asupra unor părţi din nordul Irakului. Oficialii kurzi au refuzat să răspundă întrebărilor legate de acest transport, dar au transmis o declaraţie conform căreia “Guvernul regional kurd (KRG) se află în continuare în prima linie a frontului în războiul împotriva terorismului în Irak. Din cauza acestei ameninţări continue, nici un articol din Constituţie nu împiedică KRG să obţină materialele necesare pentru apărarea regională”. MÎn replică, ministrul irakian de Interne, Jawad al-Bolani, a declarat într-un interviu că oficialii din cadrul Guvernului central nu au aprobat achiziţionarea de arme din Bulgaria, adăugînd că o asemenea achiziţie ar constitui o încălcare a legilor ţării, întrucît numai Ministerul de Interne şi cel al Apărării pot autoriza importul de arme.

Guvernul irakian şi-a procurat cea mai mare parte din armament în cadrul programului de Achiziţii militare externe, coordonat de SUA, potrivit generalului Charles D. Luckey, care oferă asistenţă Guvernului irakian în achiziţionarea armamentului. Acesta a precizat că nu are cunoştinţă de faptul că autorităţile regionale ar fi cumpărat pe cont propriu armament din străinătate.

Nici nu a început retragerea trupelor americane din Irak şi situaţia din regiune se complică. Dacă se vorbeşte serios despre o astfel de retragere pînă la sfîrşitul lui 2011, conform acordului negociat între oficialii de la Bagdad şi Washington, aceasta s-ar putea transforma în misiune imposibilă, din cauza problemelor de logistică, în cazul în care preşedintele ales al SUA Barack Obama ar opta pentru grăbirea acestui proces. În afară de cei 150.000 de militari din regiune, zeci de mii de dispozitive militare vor trebui repatriate în trei ani, liderii militarii fiind nevoiţi să ia o decizie cu privire la ce vor lua şi ce vor lăsa în urmă. Armata terestră dispune în Irak de 20.000 de camioane de tip Humvee, vehicule blindate rezistente la mine (MRAP) şi vehicule de luptă de tip Bradley şi Stryker, 470 de elicoptere, fără a lua în calcul stocurile de muniţie, depozitele de alimente şi spitalele. Retragerea trupelor americane în urma războiului din Golf în 1991 a durat aproape un an. Dar după peste cinci ani de război în Irak, armata americană s-a declarat capabilă să mobilizeze o brigadă de 3.500 de persoane în Irak într-o lună, retrăgînd alta aproape simultan. Trupele părăsesc ţara pe cale aeriană, în timp ce echipamentele sînt trimise pe cale terestră în Kuweit, fiind spălate şi decontaminate, conform reglementărilor stricte ale Agenţiei americane pentru mediu, înainte de a fi îmbarcate la bordul unor portcontainere. Parlamentul irakian se va pronunţa, miercuri, prin vot asupra acordului de securitate cu SUA.

În plus, infiltrarea insurgenţilor sau a membrilor al-Qaida în structurile statului este unul dintre coşmarurile autorităţilor irakiene, iar pentru a preveni acest lucru, autorităţile de la Bagdad au împrumutat din SUA una dintre tehnicile lor favorite, detectorul de minciuni. Duminică dimineaţa, în Zona Verde din Bagdad, opt angajaţi ai Ministerului irakian al Apărării şi ai celui de Interne au absolvit primul curs de „interogare prin intermediul poligrafului”, după ce au urmat timp de şase luni programul de pregătire, oferit de SUA. Prezent la ceremonie, americanul Steven Bond, directorul unităţii de cooperare irakiano-americană în domeniul informaţiilor a adăugat că membrii al-Qaida s-au dovedit foarte pricepuţi în a se infiltra ca agenţi, inclusiv în cadrul posturilor sensibile. Aparatul, o cutie mică legată la un capăt de şase receptori şi la celălalt de un calculator portabil, este fabricat în Canada şi nu costă decît 5.500 de dolari. Opt astfel de aparate au fost oferite de SUA, iar alte cîteva vor fi achiziţionate de Bagdad. Doi receptori plasaţi pe piept înregistrează respiraţia şi ritmul cardiac, unul presiunea arterială, doi sînt plasaţi pe vîrfurile degetelor mîinii stângi şi un altul pe fesele persoanei interogate.



12