Administraţiile locale vor beneficia suplimentar, anual, de un miliard de lei noi, ca urmare a modificării legii Finanţelor Publice Locale, a declarat, sîmbătă, într-o conferinţă de presă, Mircea Toader, secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). "Vom creşte cota de impozit de venit pe care o primesc municipiile şi oraşele la 51%, faţă de 47%, cît este acum", a spus Toader. Acesta consideră că un prim rezultat al creşterii bugetelor locale va fi o mai bună finanţare a poliţiei comunitare. Conform secretarului de stat din MAI, iniţiativa legislativă de modificare a legii Finanţelor Publice Locale va fi introdusă în maximum două săptămîni în Parlament. Termenul pînă la care trebuie finalizată aprobarea sa este de 1 ianuarie 2007. Ieri, Toader a mai spus că autorităţile locale ar putea finanţa o parte a costurilor de extindere a reţelelor de gaze, pentru ca termenul de racordare să fie redus la maximum 12 săptămîni, faţă de circa doi ani, în prezent. Propunerea va fi discutată în perioada următoare de comisii de lucru formate din reprezentanţi ai MAI şi ai celor mai importante două companii de distribuţie de gaze naturale şi ar putea intra în vigoare la începutul anului viitor, a afirmat secretarul de stat. "Am stabilit trei comisii de lucru care, pînă la 1 ianuarie 2007, vor definitiva modificarea legislaţiei şi adaptarea acesteia pentru realizarea autorizaţiilor de racordare la reţeaua de gaze pentru o perioadă de maximum 12 săptămîni.", a spus Toader, adăugînd că aceste comisii vor include şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. Un element care urmează să fie stabilit este modul în care se va realiza coparticiparea administraţiei locale la finanţarea şi realizarea infrastructurii pentru distribuţia de gaze. "Cele două firme de distribuţie sînt private şi, dacă nu au suficienţi consumatori pe care să-i deservească, nu aduc gazele. Aici trebuie să intervină comunitatea locala cu 20-30% din finanţare, să se realizeze reţelele", consideră oficialul MAI. El a mai arătat că firmele de distribuţie vor plăti taxe de utilizare a domeniului public stabilite conform unei formule universale pentru toate oraşele şi municipiile.