Autoritățile locale din România și Republica Moldova au cerut Unirea!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Autoritățile locale din România și Republica Moldova au cerut Unirea!

Administrație 11 Martie 2018 / 19:05 1843 accesări

Peste 200 de reprezentanți ai administrației locale din România și Republica s-au întâlnit la Iași pentru a solicita Parlamentelor de la București, respectiv Chișinău, să emită o declarație comună privind reîntregirea națională prin Unirea celor două state. Municipiul Iași a găzduit prima conferință comună a aleșilor locali unioniști de pe cele două maluri ale Prutului, eveniment la care a participat o bună parte dintre primarii și consilierii din Republica Moldova care au semnat Declarațiile de Unire, precum și omologii lor din România. Lucrările ședinței desfășurate la Palatul Culturii au fost deschise de primarul Iașului, Mihai Chirica, acesta subliniind importanța reuniunii într-o locație cu puternică încărcătură simbolică, atât pentru ca participanții să se cunoască reciproc și să aibă conștiința că nu sunt singuri în fața presiunilor pe care le exercită puterea de stat din Chișinău, cât mai ales să împărtășească unii altora viziunile proprii și modalitățile concrete care să ne apropie de Unire. În urma discuțiilor constructive și a schimbului de idei, participanții au dat curs propunerii Alianței pentru Centenar, de a redacta un document oficial prin care aleșii locali unioniști se angajează să depună eforturi susținute pentru dezideratul comun al reîntregirii naționale. „Facem un apel către toate instituțiile și organizațiile care vor marca Centenarul Marii Uniri să nu uite că Basarabia este prima provincie care s-a unit cu Țara, iar în prezent nu se află în actualele granițe ale Țării, astfel că toate manifestările trebuie să vizeze Revenirea ei cât mai grabnică acasă”, se arată în textul Rezoluției de la Iași, elaborată în cadrul ședinței comune. Tot în Rezoluție, aleșii locali cer Guvernului României să direcționeze privilegiat asistența financiară și tehnică pe care o acordă anual Republicii Moldova către comunitățile care își arată devotamentul față de națiunea și cultura română.



12