Autorităţile locale şi-au sărbătorit copiii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Autorităţile locale şi-au sărbătorit copiii

Administrație 02 Iunie 2006 / 00:00 2084 accesări

Pentru ca, de ziua lor, pe chipurile copiilor să se zărească o rază de lumină, mai ales cînd vine vorba despre cei nevoiaşi, autorităţile locale s-au implicat şi au organizat numeroase manifestări dedicate celor mici. Copiii au fost sărbătoriţi în întregul judeţ. La Cumpăna, Primăria şi Consiliul Local au oferit preşcolarilor 350 de pachete cu dulciuri, răcoritoare şi fructe, iar fiecare grădiniţă, în funcţie de spaţiul pe care îl are la dispoziţie, a organizat manifestări sportive: cros, concurs de biciclete, alte activităţi sportive şi culturale. Tot la Cumpăna a fost inaugurată şi o cantină socială, care funcţiona din anul 2000, dar care, din cauza degradării, a trebuit să fie reabilitată. Acţiunea a fost finanţată cu fonduri din partea Consiliului Local (CL) şi fundaţiei creştin umanitare World Vision. “Aici iau prînzul un număr de 50 de copii, care provin din familii nevoiaşe. În acest proiect au fost investite 200 de milioane de lei - 80 de milioane din partea CL şi 120 de milioane din partea World Vision“, a spus viceprimarul comunei, Constantin Bălan. Manifestări dedicate copiilor au fost organizate şi la Mihail Kogălniceanu. Fundaţia Muşat Armîna, care a inaugurat de curînd în comună Muzeul “Gheorghe Celea”, a reunit, sub deviza “Bunicii şi părinţii îşi serbează copiii“, copii din toate etniile existente în Dobrogea, pentru a aduce în prim plan vechile obiceiuri şi tradiţii ale aromânilor. La rîndul lor, elevii şi profesorii şcolilor din Kogălniceanu au organizat o expoziţie de artă culinară, un spectacol de jocuri şi dansuri tradiţionale. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, Primăria Eforie a oferit, ieri, aproape 100 de pachete cu dulciuri copiilor de la grădiniţa “Delfinul” din Eforie Nord şi Căminului de copii cu orar prelungit din Eforie Sud. Primii care au intrat în posesia dulciurilor au fost copiii de la grădiniţa “Delfinul”, care au pimit în dar şi o excursie la mănăstirile din nordul Dobrogei. Primarul Ovidiu Brăiloiu a declarat că una din cele mai importante zile din viaţa copiilor trebuie marcată aşa cum se cuvine, pentru ca cei mici să se simtă cu adevărat copii. Manifestări dedicate copiilor s-au organizat şi în celelalte localităţi ale judeţului: Medgidia, Mangalia, Năvodari etc.



12