Măsurătorile făcute de specialiştii de la Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR) în zona Baziaş arată că apele Dunării se încadrează în parametrii normali de calitate, testele urmând să fie făcute la interval de patru ore, în aşteptarea unor eventuale urmări ale accidentului ...
O altă porţiune de pe strada Traian, nu departe de locul în care administraţia locală a finalizat în urmă cu 10 zile lucrările de consolidare a malului, s-a surpat din cauza ploilor din ultimele zile, urmând ca administraţia locală să intervină din nou. Duminică, autorităţile locale au fost alertate ...
Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa au anunţat încheierea proiectului „Implică-te! Fii responsabil!”. Proiectul, finanţat din fonduri europene, s-a derulat în perioada 2 decembrie 2009 - 30 noiembrie 2010 şi a avut ca scop ...
Mai mulţi primari ai localităţilor din Asociaţia de Dezvoltare Zonală Medgidia (ADZM) sunt audiaţi zilele acestea de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Preşedintele ADZM, primarul Medgidiei, Marian Iordache, a declarat că procurorii sunt curioşi să afle dacă autorităţile locale şi Asociaţia ...
Tinerii peste 18 ani care au părăsit sistemul de stat de protecţie a copilului şi cei care provin din familii foarte sărace au ajuns în atenţia Primăriei Murfatlar, care a pregătit un proiect pentru integrarea şi reintegrarea lor pe piaţa muncii. Proiectul care aşteaptă să fie implementat de ...
Mult aşteptata moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului începe să prindă contur, după ce liderii formaţiunilor politice din opoziţie s-au întâlnit, ieri, la Parlament, la sala grupului deputaţilor social democraţi, pentru a discuta pe tema iniţierii şi depunerii moţiunii de cenzură. La ...
SPANIA Români morţi într-un accident rutier Doi cetăţeni români au murit, iar alţi doi au fost răniţi, duminică, dupã ce un autoturism s-a ciocnit cu un autobuz, în Spania, informează cotidianul “ABC”, adăugând că în urma impactului alte zece persoane au suferit contuzii. Potrivit ...
Autorităţile locale au fost cele care au cerut Guvernului să accelereze procesul de descentralizare, considerând că este calea cea mai scurtă şi mai bună pentru dezvoltarea comunităţilor locale. Prima încercare de descentralizare s-a făcut în învăţământ, când unităţile şcolare au fost predate ...
Campania „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii la Constanţa” a continuat ieri, tema zilei fiind „prevenirea furturilor de animale”. Lucrătorii Compartimentului de Analiză şi Prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa şi poliţiştii Serviciului de ...
PERICOL DE INFECŢIE. Descoperire şocantă făcută la groapa de gunoi dezafectată din localitatea constănţeană Tortomanu! Autorităţile locale au intrat în alertă, marţi după-amiază, după ce au fost sesizate de câţiva localnici că mai mulţi copii se joacă la fosta groapă de gunoi cu eprubete pline ...
984 copii şi 1246 adulţi au primit ajutoare de urgenţă şi bunuri de primă necesitate, 175 copii au plecat în tabere şcolare, 252 copii au fost integraţi în programe de consiliere psihologică post-traumatică, iar peste 400 de copii pot merge acum la şcoală. Toate acestea se datorează implicării ...
ITALIA Tragedie pe feribot Doi tineri turişti germani au murit duminică, la Genova, în nordul Italiei, după căderea maşinii lor în mare, în timpul debarcării de pe un feribot care venea din Sardinia, au anunţat surse portuare. ”Nu putem exclude pentru moment o eroare umană”, a precizat ...
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a convenit cu omologul bulgar, Alexandr Tsvetkov, să constituie un grup de lucru care să identifice locaţii şi surse de finanţare pentru construcţia de poduri peste Dunăre, urmând ca partea română să încheie în iunie 2011 lucrările la podul Calafat-Vidin şi ...
Un om de afaceri german a fost condamnat definitiv, în Franţa, la plata unei amenzi de cinci milioane de euro, pentru depăşirea suprafeţei de construcţie autorizate pentru un hotel de lux din golful Saint-Tropez din sudul Franţei. El obţinuse, în 1991, o autorizaţie de construcţie pe o suprafaţă de 1.374 ...
Şcolile din mediul rural constănţean care şi-au deschis porţile odată cu începerea noului an şcolar sunt mai puţine decât anul trecut. Ba din cauza numărului prea mic de elevi înscrişi, ba din cauză că autorităţile locale au preferat să reducă cheltuielile şi au trimis elevii la alte şcoli, ba ...
Problemele cu care se confruntă autorităţile locale din România, fie că este vorba de municipii, oraşe sau comune, sunt multiple. Însă numărul acestora s-a intensificat odată cu aplicarea Ordonanţei 63/2010, blamată de primarii de toate culorile politice, ce se referă la reducerea salariilor bugetarilor ...