Ministerul Sănătăţii (MS) nu poate închide spitalele care au datorii din unele judeţe, pentru că ar priva populaţia din acele localităţi de servicii medicale, consideră preşedintele Camerei Federative a Medicilor, Dan Pereţianu. Oficialul a declarat că deşi un spital poate fi înfiinţat sau desfiinţat ...
Un oraş din nord-vestul Angliei recomandă şcolilor din localitate să-i scutească pe elevii musulmani de orele de înot în timpul Ramadanului, pentru că aceştia riscă să încalce fără să vrea postul, înghiţind apă. Într-un ghid destinat şcolilor, elaborat plecând de la recomandările Consiliului ...
România înregistra, la finalul lunii mai a acestui an, o datorie externă totală de 87,084 miliarde euro, în creştere cu 8,58% (6,88 miliarde euro) faţă de finalul lui 2009, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). Datoria pe termen mediu şi lung reprezenta 81,8% din totalul datoriei ...
Autorităţile locale au depus, în acest an, mult mai multe proiecte pe bani europeni, decât surse de finanţare alocate. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, ieri, că numărul proiectelor de finanţare depuse pentru Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013 depăşeşte ...
Provincia Henan din centrul Chinei are o populaţie de 100 de milioane de oameni, adică de aproape cinci ori populaţia României, au anunţat autorităţile locale. Atingerea acestui prag a fost amânată cu 13 ani, în condiţiile în care regiunea a evitat 33 de milioane de naşteri în ultimii 30 de ani ...
CERERE DIN PARTEA DSJ. Gravele probleme financiare prin care trece clubul FC Farul şi lipsa de interes a actualei conduceri au afectat şi starea în care se află baza sportivă din strada Primăverii. Astfel, în ciuda investiţiilor realizate de DSJ Constanţa, care a transformat pista de atletism într-una dintre ...
La conferinţa de presă de ieri, Ion Constantinescu, Dumitru Antonescu, Mihai Turcu, Eugen Şovăilă şi Grigorie Tudor, antrenorii Centrului de copii şi juniori de la FC Farul, au acuzat situaţia umilitoare în care s-a ajuns, din cauza lipsei de interes a conducerii clubului şi a problemelor financiare ...
Deputatul PDL Mircia Giurgiu va depune un proiect de modificare a Codului Fiscal, prin care propune alocarea a 1% din impozitul pe locuinţe plătit de persoanele fizice şi juridice pentru constituirea unui fond la dispoziţia Guvernului pentru sprijinirea sinistraţilor afectaţi de inundaţii. Mircia Giurgiu a ...
La această dată, 284 (76% din total) de spitale sunt intrate deja în administrarea consiliilor judeţene şi a primăriilor, anunţă Ministerul Sănătăţii (MS). “În 19 judeţe, procesul de descentralizare a fost finalizat. Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a reafirmat că procesul de descentralizare ...
DATORII URIAŞE. Conferinţa de presă cu tema “FC Farul, prezent şi viitor”, susţinută ieri, la Restaurantul “Sport”, de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir, directorul DSJ Constanţa, Elena Frîncu, şi mai mulţi antrenori din cadrul Centrului de Copii ...
Locuitorii judeţului Constanţa, dar nu numai, beneficiază, de astăzi, de o Unitate de Primire a Urgenţelor (UPU) ultramodernă, la standarde europene. „Constanţa are acum o asistenţă medicală de urgenţă de nivelul lui 2010. Sistemul era unul depăşit, care necesita îmbunătăţiri cât mai ...
Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, nu are pretenţia ca actul medical din România să devină mai de calitate într-un timp atât de scurt, mai ales acum, în plin proces de descentralizare. “Calitatea actului medical va fi îmbunătăţită în timp, după realizarea descentralizării”, a declarat ...
Locuitorii judeţului Constanţa, dar nu numai, beneficiază, de astăzi, de o Unitate de Primire a Urgenţelor (UPU) ultramodernă, la standarde europene. „Constanţa are acum o asistenţă medicală de urgenţă de nivelul lui 2010. Sistemul era unul depăşit, care necesita îmbunătăţiri cât mai ...
Primarul din Eforie, Ovidiu Brăiloiu, a semnat un act adiţional la proiectul iniţiat anul trecut de administraţia locală în vederea creşterii interoperabilităţii serviciilor informatice furnizate de autorităţile locale. Proiectul “Creşterea interoperabilităţii sistemelor informatice în cadrul ...
Primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, a declarat că Festivalul Callatis, organizat de Primărie, este în pericol să nu se mai desfăşoare în acest an din cauza crizei financiare, iar, pentru a salva această ediţie, autorităţile locale îi roagă pe artişti să cânte gratis, promiţându-le în schimb o ...
În cel mai scurt timp, va fi făcută o analiză privind stadiul preluării spitalelor de către autorităţile locale, iar unităţile medicale pentru care nu există interes ar putea fi închise, a anunţat, vineri, ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. Ministrul a anunţat, însă, că, în cel mai scurt timp ...