REMIZĂ ÎNTRE MANGALIA ŞI STEJARU Callatis Mangalia a disputat, sâmbătă, pe teren propriu, ultima partidă de verificare înaintea primei etape a returului Ligii a III-a la fotbal. Formaţia pregătită de Mugurel Cornăţeanu a întâlnit pe Săgeata Stejaru, meciul terminându-se la egalitate, scor 1-1 ...
Beneficiarii proiectelor finanţate din instrumentele structurale ale UE, în special universităţile şi instituţiile de cercetare, vor fi sprijiniţi prin garanţii guvernamentale, în urma aprobării unui proiect de ordonanţă de urgenţă în acest sens. Unul din obiectivele ordonanţei este încurajarea ...
Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic din cadrul Camerei Deputaţilor a aprobat cu unanimitate de voturi textul legislativ privind trecerea cazărmilor dezafectate, aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, în subordinea consiliilor locale sau judeţene. Membru ...
Conrad Murray şi-a schimbat declaraţia despre evenimentele legate de moartea regelui muzicii pop, noua sa versiune fiind considerată fundamentală în procesul în care el este acuzat de omor involuntar. Murray, care pledează nevinovat în procesul care i-a fost intentat, susţine acum că a făcut o greşeală ...
Şedinţa Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) desfăşurată ieri, în sediul Bibliotecii Judeţene I.N. Roman, a început cu o dispută între preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, şi consilierul PD-L Adrian Gheorghiţă. Totul a plecat de la solicitarea consilierului pedelist de a introduce pe ordinea de ...
Creditele contractate de către autorităţile locale pentru cofinanţarea proiectelor europene vor fi garantate de stat, în limita unui plan total de 2,6 miliarde lei, a decis Guvernul în şedinţa de ieri. „Utilizăm instrumentul garanţiilor guvernamentale pentru sprijinirea, în esenţă, a autorităţile ...
Primele zece case destinate medicilor, profesorilor sau poliţiştilor care vor să lucreze în mediul rural vor fi construite în a doua jumătate a acestui an, la un preţ cuprins între 30-35.000 euro, iar chiria va putea fi suportată de către autorităţile locale. Guvernul a aprobat, ieri, programul ...
Oraşul Cernavodă va găzdui, vineri, în intervalul orar 8.00 - 12.00, exerciţiul anual de urgenţă radiologică. Primarul Mariana Mircea susţine că, pentru buna desfăşurare a acestui exerciţiu, Comitetul local pentru situaţii de urgenţă al oraşului şi Centrala Nucleară Electrică (CNE) Cernavodă vor ...
Ordonanţa de urgenţă care va permite autorităţilor locale să beneficieze de garanţii de stat la împrumuturi contractate pentru prefinanţarea sau cofinanţarea proiectelor sprijinite şi cu bani alocaţi de Uniunea Europeană va fi adoptată în şedinţa de astăzi a Guvernului, a anunţat, ieri, premierul ...
Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică (FAPT), ce însumează toate asociaţiile de promovare din România, apreciază că, deşi pe plan intern, în ultimii ani, s-au făcut eforturi pentru promovarea României, este absolut necesar ca ţara noastră să-şi promoveze constant imaginea de destinaţie ...
Primăria Medgidia va organiza, în perioada următoare, o dezbatere pe tema implementării proiectului „Extindere canalizare menajeră şi reabilitare staţii de pompare ape uzate Medgidia”. Primarul Marian Iordache a declarat că autorităţile locale vor prezenta stadiul de implementare a proiectului ...
Un ofiţer din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Constanţa, cpt. Gili Pană, din cadrul Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Criminalităţii a prezentat, zilele trecute, în faţa copiilor, părinţilor şi cadrelor didactice din Cumpăna şi Ovidiu o prelegere cu tema „Evitaţi ...
În două luni va fi iniţiată o reţea naţională de containere tipizate în oraşe, pentru adunarea selectivă a deşeurilor şi transportul lor, în condiţiile în care în ţară sunt puţine gropi ecologice de gunoi, a anunţat, ieri, ministrul Mediului, Borbely Laszlo. El a spus că, în ceea ce priveşte ...
Oraşul Eforie va beneficia de mai mult spaţiu verde, după obţinerea unei finanţări în valoare de 853.892,71 lei din bugetul Fondului pentru mediu pentru 2010. Ca multe administraţii locale din judeţul Constanţa, precum şi Primăria Constanţa, şi autorităţile locale din Eforie au depus, în urmă cu doi ...
Într-un raport al Centrului Român de Politici Europene (CRPE), întocmit pentru perioada 2007-2009, instituţia avertizează că ţara noastră a cheltuit aprox. 600 de milioane de euro, din 5,6 miliarde de euro disponibili de la UE şi riscă să piardă fondurile neutilizate. \"Cu aproape 600 de milioane de euro ...
CSU METAL GALAŢI - FENERBAHCE ISTANBUL, ÎN LC LA VOLEI FEMININ Astăzi, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” din Buzău, se va disputa manşa tur a confruntării dintre campioana României la volei feminin, CSU Metal Galaţi, şi campioana Turciei, Fenerbahce Acibadem Istanbul, din ...