Şapte persoane de pe nava „Mystas“, aparţinînd companiei italiene ENI, aflată în largul Portului Harcourt, din Nigeria, au fost răpite, în noaptea de marţi spre miercuri. Reprezentanţii companiei au anunţat ieri că printre cei şapte ostatici se numără şi un român, ceilalţi fiind doi ...
Primăria oraşului Eforie va organiza o dezbatere publică cu privire la întocmirea unei strategii pentru dezvoltarea oraşului pe următorii 10 ani. Primarul Eforiei, Ovidiu Brăiloiu, a declarat că întîlnirea cu cetăţenii din Eforie va avea loc pe 28 noiembrie, la hotelul Petrolul din Eforie Nord. Edilul şef ...
Liga Aleşilor Locali (LAL) din PNL a luat iniţiativa, în şedinţa de la sfîrşitul săptămînii trecute, să propună Guvernului revizuirea statutului unor suprafeţe de teren aflate în propietatea unităţilor militare. Liberalii doresc, în acest fel, ca terenurile şi clădirile unităţilor militare ...
Administraţiile locale care au depus proiecte pe Ordonanţa 7/2006, privind programul de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural, au primit răspunsuri referitoare la eligibilitatea proiectelor depuse şi implicit dacă acestea vor fi sau nu finanţate. La nivel naţional au fost depuse 1.836 de cereri de ...
Odata cu aderarea României la UE, centrele de tratament vor fi obligate să investească masiv, astfel încît să nu mai existe clasificari de o stea sau două stele la niciun hotel dintre staţiunile balneare. În cele 46 de staţiuni balneare din România există 121 de hoteluri, dintre care trei de patru stele ...
Deputatul PNL de Constanţa Andrian Mihei ne-a remis un comunicat de presă prin care menţionează că răspunsul pe care l-a primit de la Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor (MMGA) în urma interpelării înaintate ministrului Sulfina Barbu cu privire la eficienţa camerelor video montate pe litoral ...
Valuri seismice de numai 40 de centimetri s-au declanşat miercuri, în nordul extrem al Japoniei, în urma unui cutremur cu magnitudinea de 7,9 grade pe scara Richter, produs în apropierea arhipelagului Insulelor Kurile. Seismul s-a produs la circa 600 de kilometri la nord-est de marea insulă Hokkaido, din nordul ...
Filiala constănţeană a Asociaţiei Nevăzătorilor din România a finalizat utilarea sediului construit pe strada Traian şi a făcut, ieri, o slujbă religioasă de sfinţire a imobilului care astăzi atinge standarde europene. La manifestare au participat, pe lîngă zeci de membri ai asociaţiei, şi ...
Aproximativ 55.000 de locuitori ai Oseţiei de Sud au fost chemaţi, duminică, la urne în cadrul unui referendum cu miză dublă, ce s-a desfăşurat în condiţii paşnice. Referendumul s-a desfăşurat pe fondul relaţiilor tensionate dintre Rusia şi Gruzia, după ce autorităţile de la Tbilisi au reţinut la ...
Tariful la gaze naturale va creşte începînd de astăzi, determinînd scumpiri în lanţ în toată economia. Astfel, vor creşte preţurile la energia electrică şi termică, dar şi preţurile alimentelor de bază. Autoritatea de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale a aprobat majorarea între 8,1% şi 8,5% ...
Primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, a declarat că aproape jumătate din reţeaua de termoficare a oraşului a fost înlocuită. Pînă în prezent, autorităţile locale din Cernavodă au reuşit să schimbe reţeaua termică din cartierul Columbia, zona centrală şi o parte a cartierului Trust. Hânsă ...
Cele aproape 500 de persoane care locuiesc în satul Arsa, comuna Albeşti, au posibilitatea, de acum înainte, să meargă la medic la noul dispensar medical din localitate, inaugurat ieri de către autorităţile locale. La deschiderea dispensarului au fost prezenţi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean ...
Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei, în parteneriat cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) au organizat seminarul "Construirea parteneriatului pentru dezvoltare socială, economică şi de ocupare", eveniment în cadrul căruia oficiali guvernamentali, ai mediului de ...
Cea de a doua Conferinţă Internaţională a Euroregiunii Mării Negre a avut loc pe 3 noiembrie, în localitatea Samsun din Turcia, după ce, în luna martie a acestui an, Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a organizat, la Mamaia, Conferinţa de lansare a conceptului de Euroregiune a Marii Negre. Această ...
În calitate de coordonator pe ţară al Programului Regional pentru Patrimoniul Natural şi Cultural din sud-estul Europei (RPSEE) al Consiliului Europei, Ministerul Culturii şi Cultelor va organiza, pe data de şase noiembrie, la Histria, o reuniune de lucru care are ca scop analizarea şi evidenţierea ...
Deputatul independent Dan Mocănescu a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că va face o propunere legislativă care prevede reducerea preţului pentru populaţie la energia termică. Parlamentarul a spus că tarifele la energia termică furnizată populaţiei au atins, în ultimul timp, cote ...