Noi negocieri diplomatice au început ieri la Viena, în speranţa evitării unui război civil în Ucraina, după ce peste 30 de persoane şi-au pierdut viaţa în confruntările din oraşul separatist pro-rus Slaviansk. Aproape 30 de miniştri de Externe, inclusiv şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, şi ...
Grindina şi precipitaţiile abundente care au căzut azi noapte în decurs de numai jumătate de oră au distrus culturile de viţă de vie şi pomi fructiferi din zona localităţii Ostrov. Autorităţile locale spun că pagubele sunt imense. Au fost afectate 200 de hectare de culturi viticole, 250 de hectare de ...
Mare este grădina hoţiei şi multe gunoaie se află în ea! Dacă până acum se fura absolut orice obiect care poate fi vândut, iată că, mai nou, se discută despre evaziunea fiscală în domeniul colectării şi reciclării deşeurilor. Secretarul de Stat din Ministerul Mediului, Mihail Fâcă, a declarat, în ...
S-a dat startul distracţiei de 1 Mai! Autorităţile locale şi asociaţiile patronale din turism de pe întreg litoralul românesc spun că sunt pregătite pentru valul de turişti care trebuie să ajungă încă din această seară la malul Mării Negre pentru a deschide sezonului estival. Hotelurile îşi ...
Şi în acest debut al sezonului estival sunt voci care îşi exprimă îngrijorarea că lucrările aflate în derulare în staţiunea Mamaia vor lăsa un gust amar celor care aleg să îşi petreacă aici mini-vacanţa de 1 Mai. Totul pe fondul lucrărilor ample de modernizare a promenadei din Mamaia dar şi al ...
Zonele amenajate pentru activităţi de picnic, zonele neamenajate, cunoscute ca zone de picnic şi cele turistice vor fi controalate în perioada minivacanţei de 1 Mai, de echipe mixte formate din reprezentanţi ai Ministerului Mediului, Gărzii de Mediu, Poliţiei Locale şi Jandarmeriei. Controalele şi ...
Nu ştiu dacă vă mai amintiţi de perioada guvernării portocalii (perioadele de „tristă amintire” tind să fie uitate repede, vezi „epoca de aur” a lui Ceauşescu, ridicată acum la rang de nostalgie) când pe litoral nu se întâmpla nimic. Dar nimic. Cred că, dacă ar fi putut ...
Armata rusă a lansat noi manevre la frontiera cu Ucraina, ca răspuns la operaţiunea militară a Kievului împotriva separatiştilor pro-ruşi din estul ţării, a anunţat, ieri, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu. ”Au început exerciţii ale unităţilor districtelor militare din sud şi ...
BĂJAN A MARCAT PENTRU NAŢIONALA ROMÂNIEI U19 Robert Băjan, fundaşul dreapta al formaţiei FC Farul Constanţa, a fost integralist în partida amicală disputată de naţionala de fotbal Under 19 a României împotriva reprezentativei similare a Bulgariei. Tricolorii, care au făcut ultima verificare oficială ...
Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, afirmă că aproape trei miliarde de euro vor fi dirijaţi, în perioada următoare, către universităţi şi cercetare. „Sunt bani alocaţi pe Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, axa de cercetare, şi pe ...
Ziua Mondială a Cărţii şi Dreptului de Autor este, în fiecare an, un motiv de sărbătoare în Spania, nu numai pentru că este amintit Miguel de Cervantes şi este înmânat Premiul Cervantes, cel mai important al literelor spaniole, ci şi pentru că librăriile îşi scot cărţile în stradă şi îşi ...
Nu ne mai mor constănţenii care primesc diagnosticul de infarct miocardic acut (IMA). Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) „Sf. Apostol Andrei” a reuşit, la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, să înfiinţeze un centru absolut necesar ...
GRĂDINIŢĂ Cu toate că suntem în secolul XXI şi integraţi în UE, alături de ţările puternic dezvoltate, în unele zone din România condiţiile de viaţă se prezintă mult sub nivelul statelor din vestul Europei. O situaţie de acest gen s-a regăsit şi în comuna Mihai Viteazu, unde peste 70 de copii de ...
O explozie de gaze la o mină de cărbune din provincia Yunnan din sud-vestul Chinei s-a soldat astăzi cu moartea a cel puţin 13 persoane, au anunţat autorităţile locale. În mină lucrau 56 de persoane la momentul exploziei. 42 dintre ele au scăpat fără a fi rănite, însă 14 au rămas prinse în subteran ...
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că un microbuz s-a răsturnat, ieri după-amiază, pe autostrada A4 din Italia, fiind răniți zece cetățeni români. Din primele informaţii, niciunul dintre răniți nu se află în stare gravă. Potrivit MAE, Consulatul General al României la Trieste s-a ...
Echipe mixte, formate din reprezentanţi ai Ministerului Mediului, Gărzii de Mediu, Poliţiei Locale şi Jandarmeriei, vor patrula în zonele amenajate pentru activităţi de picnic, în zonele neamenajate, cunoscute ca zone de picnic şi în cele turistice. Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila ...